Zonele verzi și parcurile din Hațeg, reabilitate cu peste două milioane de euro
Zonele verzi și parcurile din Hațeg vor fi reabilitate cu peste două milioane de euro. Reprezentanții ADRVEST au avut o vizită în teren pentru demararea proiectului de investiție „Reabilitarea zonelor verzi si a parcurilor publice”.
Vor fi reabilitate 13.804 metri pătrați de zone verzi de pe raza orașului Hațeg, iar alți 6500 de metri pătrați de sol vor fi reabilitați. Intervențiile proiectului de investiție au în vedere reabilitarea Parcului Central din Piața Unirii și reabilitarea și reamenajarea zonelor verzi din zona blocurilor de locuințe.
Bugetul eligibil estimat total al investiției este de 2.430.000 euro fără TVA.
Monika BACIU