Zonele verzi din Orăștie, invadate de omizi

Zonele verzi din municipiul Orăștie sunt atacate de insecte. Potrivit primarului Ovidiu Laurențiu Bălan, aceste insecte sunt dăunătoare plantelor, însă s-au luat măsurile care s-au impus.

“De săptămâna trecută, în municipiul Orăștie în parcuri și spațiile verzi, unde există plante de Buxus sempervirens (Merișor) – garduri vii sau alte forme decorative, a apărut un dăunător nou, dar foarte activ în ultimii ani: Omida păroasă a Buxusului (Cydalima perspectalis). Începând cu ziua de joi, 23 august a avut loc prima intervenție asupra larvei, continuând a se opera în continuare în toate zonele unde sunt plantații tip arbust buxus și repetă actiunea la interval de 5 zile”, spune Ovidiu Laurențiu Bălan, primarul municipiului Orăștie.

În România specia a fost semnalată în anul 2010 în zona Bucureşti, iar apoi arealul s-a extins continuu. Această specie poate determina uscarea plantelor de buxus. Este un dăunător deosebit de periculos din cauza răspândirii rapide şi agresivităţii cu care atacă plantele. Larva neonată are lungimea de 1-2 mm, iar larva din ultima vârstă ajunge la 35-44 mm. Capul este de culoare neagră, lucios, iar corpul este de culoare verde. Specia este polivoltină, numărul generaţiilor fiind în corelaţie cu particularităţile termice ale zonei în care se întâlneşte. În zona de origine dezvoltă 4-5 generaţii, iar pe continentul european dezvoltă 2-3 generaţii, existând posibilitatea ca în zonele mai calde să dezvolte chiar şi a patra generaţie.

Condițiile de mediu au făcut ca larvele generației I să devină active pe plantele de Buxus. Se recomandă executarea a două tratamente, cu produse chimice, la interval de 5-8 zile pentru larvele generației I. (…) Produsele cu acţiune sistemică combat mai bine omida buxusului, ele au şi un timp de acţiune mai îndelungat. Dacă se efectuează tratamente în parcuri și zone publice se vor lua toate măsurile de siguranță pentru protejarea populației, prin izolarea zonei unde se execută tratamentul și apoi instalarea de plăcuțe avertizatoare, ca s-au folosit substante toxice. Recomandăm tuturor celor care dețin acești arbuști și au depistat omida să ia în considerare recomandările de specialitate pentru combaterea acesteia”, mai susține primarul.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *