Ziua Vulcanilor la Hațeg
Cum s-au format vulcanii și care este rolul lor? Sunt doar câteva din întrebările la care vor afla răspuns cei care vor participa mâine, în Țara Hațegului, la Ziua Vulcanului. Toți copiii sunt invitați în Hațeg să pornească într-o călătorie imaginară prin mai multe locuri din lume alături de mascota Casei Vulcanilor, Andi Andezit.
“Este evenimentul educațional major al Geoparcului menit să explice importanța vulcanilor și rolul pe care îl joacă în evoluția Pământului. Are dată fixă, 24 august, aleasă datorită rezonanței sale în rândul celor pasionați de vulcanism pentru că, la această dată, în anul 79, a erupt vulcanul Vezuviu, distrugând orașele antice Pompeii și Herculaneum. Dar, sub stratul gros de lavă și de cenușă vulcanică, arheologii au reușit să descopere și să reconstituie aspecte importante ale vieții de zi cu zi a lumii antice. Ghid al evenimentului este Andi Andezit, o simpatică mascotă a Casei Vulcanilor realizată de voluntarii pentru Geoparc dintr-o bucată de rocă vulcanică – andezit”, arată cei de la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului.
În fiecare an, pe data de 24 august se aniversează ziua vulcanilor. Proiectul îşi propune să promoveze Geoparcul şi Destinaţia de Ecoturism Ţara Haţegului – Retezat în Reţeaua Globală a Geoparcurilor şi în cele 10 destinaţii de ecoturism din România.
Monika BACIU