În România, două din 100 de persoane se aflau în evidenţă cu diagnosticul de obezitate în anul 2022

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a transmis, luni, date cu privire la situaţia pacienţilor suferind de obezitate, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezităţii. Potrivir specialiştilor, în România, 2 din 100 de persoane se aflau în evidenţă cu diagnosticul de obezitate în anul 2022, iar estimările arată că, la nivel mondial, 1,9 miliarde de oameni din întrega lume care vor trăi cu obezitate în 2035. De asemenea, obezitatea infantilă este una dintre cele mai grave probleme de sănătate din secolul XXI

„Obezitatea este o condiţie medicală caracterizată prin creşterea greutăţii corporale pe seama ţesutului adipos, definită printr-o valoare a indicelui de masă corporală mai mare sau egal cu 30 kg/m2 . Obezitatea are consecinţe importante asupra calităţii vieţii în general cu impact asupra incidenţei, prevalenţei şi mortalităţii prin boli asociate precum cele cardiovasculare, endocrine şi a unor forme de cancer. Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezităţii, marcată în întreaga lume pe data de 4 martie, promovează conştientizarea asupra problematicii date de această condiţie, adoptarea unui stil de viaţă sănătos precum şi acţiunile necesare pentru combaterea obezităţii”, a transmis, luni, INSP.

Sursa citată a precizat că, la nivel global, conform datelor existente, în anul 2020, aproape 1 miliard de oameni, adică 1 din 7 persoane, sufereau de obezitate.

Estimările arată date îngrijorătoare:

  1. 1,9 miliarde – Numărul de oameni din întrega lume care vor trăi cu obezitate în 2035;
  2. 4,32 trilioane USD – Impactul economic global estimat al excesului de greutate şi al obezităţii în 2035;
  3. 100% creştere – obezitatea infantilă va creşte cu 100% între 2020 şi 2035;
  4. 1 din 4 –oameni vor trăi cu obezitate până în 2035.

„În România, 2 din 100 de persoane se aflau în evidenţa medicală cu diagnosticul de obezitate în anul 2022. În ceea ce priveşte înregistrarea cazurilor noi de boală, în anul 2022, cele mai multe cazuri noi de obezitate s-au înregistrat pentru genul feminin şi în mediul urban”, a mai transmis sursa citată.

 

De asemenea, 5 din 10 persoane adulte declarau că sunt supraponderale sau obeze, conform studiului Institutului Naţional de Statistică, în anul 2019

„Obezitatea infantilă constituie una dintre cele mai grave probleme de sănătate din secolul XXI. Incidenţa obezităţii la copii, în România a fost în uşoară creştere până în anul 2020 când a avut valoarea de 165.94%000 locuitori, apoi a crescut semnificativ până la 196.14%000 de locuitori în anul 2021, respectiv 173.02%000 de locuitori, în anul 2022”, a mai transmis INSP.

Specialiştii precizează că studiul realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică în anul 2020 după protocolul COSI (European Chilhood Obesity Surveillance Initiative) arată că 3 din 10 copii cu vârsta de 7-9 ani sunt supraponderali sau suferă de obezitate.

Cum se pot reduce excesul de greutate şi obezitatea?

Excesul de greutate şi obezitatea, precum şi bolile netransmisibile asociate acestora, pot fi prevenite în mare măsură. Mediile şi comunităţile de susţinere sunt fundamentale în modelarea alegerilor oamenilor, facând din alegerea unei alimentaţii sănătoase şi a practicării activităţii fizice regulate o opţiune accesibilă şi disponibilă prevenind supraponderalitatea şi obezitatea.

La nivel individual, recomandările sunt de:

  • limitare a aportului de energie din grăsimi şi zaharuri totale;
  • creştere a consumului de fructe si legume, precum şi de leguminoase, cereale integrale şi nuci;
  • practicarea regulată de activităţi fizice de intensitate moderată (cel puţin 60 de minute pe zi pentru copii şi 150 de minute repartizate pe săptămână pentru adulţi).

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *