Ziua „George Enescu” – Înregistrări rare şi dezbateri, disponibile online şi on air

Muzeul „George Enescu” şi Radio România Muzical marchează luni, cu proiecte online, dar şi on air, 65 de ani de la moartea compozitorului, violonistului, pianistului şi dirijorului George Enescu.

Pe pagina de Facebook a RRM, în intervalul orar 16.30 – 20.00, pot fi ascultate, în regim de premieră, înregistrări ale unor recitaluri susţinute de violonistul Cristian Fătu şi pianista Luiza Borac, alături de reportaje video dedicate casei lui George Enescu de la Mihăileni, salvată de la distrugere prin eforturile muzicienilor şi arhitecţilor.

De la ora 17.00, vor fi difuzate înregistrări cu violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Raluca Ştirbăţ, cei care au fost direct implicaţi în salvarea şi punerea în valoare prin activităţi culturale a casei lui George Enescu de la Mihăileni. Povestea salvării acestei case emblematice în biografia lui George Enescu va fi detaliată într-o serie de reportaje video.

De la ora 18.00, este programat un dialog moderat de Cristina Comandaşu, manager Radio România Muzical, cu Alexandru Tomescu, Raluca Ştirbăţ, Cristian Ladislau Andriş şi Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România şi preşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio, direct implicat în ceea ce a însemnat munca pentru restaurarea casei lui Enescu de la Mihăileni.

De la ora 19.00, va fi disponibil un recital susţinut de pianista Adela Liculescu în salonul Bosendorfer din Viena. În program: Sonata Appassionata, de Ludwig van Beethoven, şi Suita a II-a op. 10, de George Enescu.

Pe frecvenţele Radio România Muzical vor fi difuzate programe speciale dedicate lui George Enescu. De la ora 10.00, George Enescu este „Interpretul zilei” – în tripla ipostază de violonist, pianist şi dirijor al unor lucrări proprii. De la ora 13.05, emisiunea „Polifonii” îi este dedicată în totalitate, cu câteva dintre opusurile emblematice din creaţia sa, în interpretări româneşti şi străine.

Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor Radio, este prezent şi on air la Radio România Muzical: de la ora 18.15, rubrica „Obiectiv-emotiv” pe care violonistul o semnează bilunar la Radio România Muzical va fi dedicată lui George Enescu.

Născut pe 19 august 1881, George Enescu a fost considerat a fi un copil-minune. Primele noţiuni muzicale le-a primit de la tatăl său, la vârsta de 4 ani. A urmat cursurile Conservatorului din Iaşi, apoi ale Conservatorului din Viena şi s-a perfecţionat la Paris. Cele mai cunoscute compoziţii ale lui datează din primii ani ai începutului de secol XX. Printre acestea se numără cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (compusă în 1903 şi interpretată în 1911 de Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler), şi Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13 (1905). Cea mai îndrăgită lucrare a compozitorului, la care a lucrat mai bine de zece ani, este opera Oedip, op. 23. Finalizată în 1931, aceasta a fost dedicată Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care a devenit, în 1937, soţia lui George Enescu.

Muzeul „George Enescu” din Bucureşti îl omagiază luni pe muzician printr-o serie de evenimente  grupate sub genericul ENESCU 65, proiecte care se derulează online, pe site-ul instituţiei şi pe contul de Facebook, începând cu ora 10.00.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *