Ziua Geoparcului din Hațeg, sărbătorită de Ziua IEI și a Sânzienelor

Ziua Iei va încheia seria de evenimente din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București care continuă Săptămâna Europeană a Geoparcurilor

 

În acest an, pe 24 iunie, marcăm Ziua Geoparcului, Ziua Iei și Sânzienele. Evenimentul este menit să le reamintească celor prezenți de portul popular, tradițiile, obiceiurile de odinioară. Va fi organizat împreună cu Cooperativa Hațegana și va include o paradă a iilor tradiționale cusute de membrele Cooperativei. Voluntarii pentru Geoparc vor îndeplini rolul de modele care vor defila în fața publicului purtând tradiționala bluză românească. Sărbătoarea va fi completată cu un moment de dansuri și jocuri populare interpretate de Ansamblul „Ritmuri hațegane”. Cei care vor veni în curtea Cooperativei Hațegana (în spatele Primăriei Orașului Hațeg, pe strada Uzinei, nr. 3), începând cu ora 13.00, vor putea participa și la ateliere de împletit coronițe din flori de sânziene și brățări, asemenea podoabelor femeilor de odinioară.

 

Această zi de sărbătoare continuă seria de evenimente culturale, educaționale, schimburi de experiență și participări la conferințe din cadrul Săptămânii Europene a Geoparcurilor cu scopul de a promova diversitatea geoparcurilor europene. Mai multe evenimente s-au derulat la nivel internațional, în cadrul unor parteneriate cu alte geoparcuri UNESCO europene, cu instituții sau cu organizații prestigioase.

 

Astfel, voluntarii pentru Geoparc au participat la un schimb de experiență în Serbia, în Geoparcul Internațional UNESCO Djerdap. Pe lângă descoperirea unui alt geoparc, voluntarii s-au întâlnit și au derulat activități educaționale împreună cu 160 de elevi de la școlile din Donji Milanovac și Kladovo. Deplasarea s-a realizat în cadrul Premiului „Nea Marin”, o inițiativă în memoria colegului nostru Dumitru Huzoni.

 

De asemenea, cu sprijinul Ambasadei României din Regatul Maroc, a fost demarat procesul de înfrățire între Geoparcurile Internaționale UNESCO MGoun si Țara Hategului, creând cadrul pentru dezvoltarea unei cooperări culturale, educaționale și de geoturism dintre Consiliul Județean Hunedoara si Regiunea Beni-Mellal Kenifr.

 

Tot în această perioadă, directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, dr. Alexandru Andrășanu, a reprezentat geoparcul și România la evenimentul internațional care a marcat intrarea Natur- & Geopark Mëllerdall din Luxemburg în Rețeaua Europeană și în cea a internațională a geoparcurilor UNESCO. În ultimul an, geoparcul din Țara Hațegului și cel din Luxemburg au derulat mai multe proiecte culturale comune.

 

Geoparcul a fost promovat și în cadrul conferințelor „Oxford Geoheritage Virtual Conference”,organizată cu sprijinul Muzeului de Istorie Naturală a Universității Oxford și în conferința „The Future of EcoTourism”, organizată de Advantage Austria Romania împreună cu Ambasada Austriei și Asociația de Ecoturism din România.

 

La nivel național, Geoparcul a fost reprezentat în evenimente organizate de Ministerul Afacerilor Externe, Comisia Parlamentară pentru UNESCO si Comisia Națională a României pentru UNESCO dedicate stabilirii unei cooperări între programele UNESCO în care România este parte.

 

Prin sprijinul oferit de Consiliul Județean Hunedoara și de Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva a fost expusă expoziția „Poveștile Pământului”. Ea reunește obiecte din cele patru geoparcuri internaționale și aspirante UNESCO din România și scoate în evidență legătura dintre viața noastră de zi cu zi și momente importante din istoria planetei noastre, într-un interval de 200 de milioane de ani. La realizarea expoziției au contribuit Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Geoparcul Internațional UNESCO Tinutul Buzaului și geoparcurile aspirante UNESCO Oltenia de sub Munte și Carpaterra. Expoziția a fost alcătuită în cadrul primei ediții a proiectului național ReConnect, este itinerantă și urmează să fie prezentată și în alte localități din Geoparc și din județ. De altfel, în domeniul educației, Geoparcul este partener în proiectul Horizont 2020 „Școala Altfel – ReCoNnect inițiat de reprezentanți ai institutelor de cercetare de pe platforma Măgurele în parteneriat cu Universitatea din București.

 

Geoparcul a fost laborator în aer liber și obiect de studiu pentru participanții la proiectul Erasmus+ „For a Greener Europe”, coordonat de ONG-ul Voices of the World, din Belgia în parteneriat cu Școala Gimnazială din Sarmizegetusa, Liceul Sugs ”Zef Lush Marku” din Macedonia de Nord și cu Liceul Erunal Sosyal Bilimler Lisesi din Turcia. Pentru elevii de la Școala Gimnazială Sântămăria-Orlea, Geoparcul, cu tradițiile și obiceiurile locale, a reprezentat, pentru al VIII-lea an, sursă de inspirație pentru proiectul județean „Râul care curge”.

 

În toată această perioadă elevii și turiștii au beneficiat de ghidaje la punctele de vizitare ale Geoparcului.

 

Săptămâna Europeană a Geoparcurilor este titlul generic dat unei suite de activități derulate pe o perioadă mai lungă de timp în toate cele 94 de geoparcuri din 28 de țări de pe continentul european. Fiecare activitate are menirea de a promova în rândul publicului și comunităților locale frumusețea planetei Pământ și importanța teritoriilor de tip geoparc

 

*****

 

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 177 de teritorii din 46 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

Pentru informații privind Geoparcul accesați: www.hateggeoparc.ro

Pentru informații privind Universitatea din București accesați: www.unibuc.ro

 

Adina POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *