Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a transmis, într-un comunicat de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că datoria societăţii este să asigure jurnaliştilor un mediu deschis în care să lucreze în deplină libertate de conştiinţă iar datoria presei este să aibă un singur reper, adevărul.

Am muncit 20 de ani în diverse poziţii în managementul de presă, ani care au construit o relaţie de respect şi admiraţie pentru aceşti oameni care au o vocaţie şi nu un serviciu. Ştiri, reportaje, investigaţii, analize, comentarii, în toate aceste forme presa informează şi apără, educă şi trezeşte. Datoria societăţii este să le asigure un mediu deschis în care să lucreze în deplină libertate de conştiinţă iar datoria presei este să aibă un singur reper, adevărul”, a spus ministrul Culturii.

„O mare parte din binele nostru colectiv este datorat celor ce, zi sau noapte, muncesc în slujba adevărului”, a subliniat Romaşcanu de Ziua Mondială a Libertăţii Presei.

Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertăţii Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO din 1991.

 

Marcarea acestei zile aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, componentă fundamentală a drepturilor omului.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *