Zilele municipiului Petroșani prin parteneriat public-privat

Petroșaniul se află în sărbătoare, zilele acestea. În capitala Văii Jiului sunt organizate Zilele municipiului Petroșani. Acestea au ajuns la ediția cu numărul XVII. Chiar dacă bugetul local este grav afectat de modificările aduse Codului Fiscal, edilii au găsit o soluție pentru a organiza evenimentul. Au apelat la un parteneriat public-privat. Singurele cheltuieli suportate din bugetul local vor fi jocurile de lumini și focurile de artificii. De artiști s-a ocupat o firmă privată, specializată în domeniu.

“Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat va pune la dispoziția partenerului amplasamentul pe care se va organiza evenimentul șI va suporta cheltuielile cu utilitățile șI securitatea specifice manifestărilor de gen. Primăria municipiului Petroșani va suporta cheltuielile legate de focul de artificii șI lasere”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

De altfel și acțiunile care debutau odată cu Zilele municipiului, precum premierea sportivilor, elevilor sau a altor categorii de persoane, au fost anulate. Bugetul local nu permite astfel de manifestări care implică cheltuirea de fonduri.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *