Zile libere pentru părinți atunci când unitățile de învățământ sunt închise

Senatul a adoptat, miercuri, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege care vizează acordarea de zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor de până la 12 ani pentru perioada în care unităţile de învăţământ sunt închise. Preşedintele Senatului, Anca Dragu, anunţă că a fost introdus un amendament astfel încât nicio categorie de părinţi să nu fie discriminată.

Senatul a adoptat, miercuri, cu 128 de voturi „pentru” şi o abţinere, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-COV-2.

„Acest OUG, însă, în forma sa iniţială, excludea categorii importante de părinţi, respectiv cei care, prin lege, sunt scutiţi de la plata impozitului pe salariu. Dar acest lucru nu înseamnă că părinţii excluşi iniţial nu se află în aceeaşi situaţie atunci când copiii lor sunt nevoiţi să rămână acasă pentru şcoala online. Prin urmare, am introdus un amendament prin care şi părinţii cu dizabilităţi, cei care lucrează în domeniul construcţiilor, sectorul IT şi cercetătorii să poată beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor”, a scris, miercuri, pe Facebook, Anca Dragu.

Preşedintele Senatului afirmă că „nicio categorie de părinţi nu trebuie să fie discriminată.”

„La rândul lor, copiii au nevoie de grija şi protecţia părinţilor lor, indiferent de meseriile acestora”, a mai transmis Anca Dragu.

Proiectul adoptat de Senat va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *