Zi de sărbătoare la Pui. Mii de oameni veniţi la târgul de toamnă

14 octombrie e zi de sărbătoare. Şi, dacă la Iaşi, mii de pelerini se perindă pe la moaştele Sfintei Parascheva, în Ţara Haţegului, în comuna Pui, mii de oameni vin la târgul de toamnă.

În 2021, nu pandemia, ci restricţiile impuse de autorităţile sanitar veterinare au închis practic târgul de animale. Oborul de la Pui este unul dintre cele mai mari din zona Ardealului şi aici veneau anii trecuţi producători şi crescători din mai multe zone ale ţării. Acum, găseşti doar câteva zeci de producători pe care trebuie să-i cauţi bine printre mulţimea pestriţă de comercianţi.

Interdicţiile de tot felul au reuşit să-l supere pe primarul comunei Pui, Victor Stoica: „Anul acesta e bine că nu mai plouă şi parcă nici prea frig nu este. Necazul este că, de la an la an, ba din cauza coronavirusului, ba din cauza altor factori, târgul nu mai este ce a fost! Era un târg de animale binevenit primăvara, la 1 mai, şi toamna, la 14 octombrie, de Sf. Parascheva. Cu animalele nu mai putem că-s tot felul de boli ori fabricate, ori nefabricate, plus problemele cu Covid. Parcă am luat de afară tot ce nu-i bun şi, ce avem noi bun, nu mai facem. Că aşa suntem noi, şmecheri! Poporul român a avut atâtea obiceiuri şi datini frumoase şi toate s-au devalorizat, s-au dat la o parte. Pentru ce? Şi pentru cine?!”, se întreabă edilul, care se confruntă cu restricţiile autorităţilor sanitar veterinare încă din 2018.

Valuri de oameni se îndreaptă spre intrarea în târg şi poliţiştii nu mai prididesc să spună: „Să vă puneţi masca, vă rog!” Chiar de la intrare, aroma pâinii calde strânge oamenii la coadă. Un producător din Petrila are tarabele pline de bunătăţi, dar şi o noutate – pâine pe frunze de varză: „Noi am venit cu pâine tradiţională şi pâine pe varză, două sortimente pe care le facem doar pentru târguri. Facem pâine pe varză fiindcă frunzele îi dau un gust tare bun. E uşor – pui aluatul direct pe varză şi o dai la cuptor”, explică femeia, care nu mai pridideşte cu vânzarea. „Eu aşa ceva nu am mai văzut, dar iau două că miroase tare bine!”

La intrare se vând flori – ghivece cu crizanteme pe care oamenii le iau pentru Ziua Morţilor-, gogoşi greceşti sau haine aliniate pe pături, cel mai probabil cumpărate ieftin din second handuri şi revândute mai scump. Vânzătoare cu fuste largi îndeamnă oamenii cu şosete: „5 la 15 lei!”

Comercianţii sunt cei mai mulţi şi tarabele sunt pline cu nimicuri chinezeşti, produse ieftine – „trei la 10 lei” -, dar cei mai căutaţi sunt tot producătorii autentici. În gura târgului, un bunic firav vinde toporişti cu 250 de lei şi, la câţiva paşi mai sus, o familie din Sibiu atrage atenţia cu mesele pline de lână, ciorapi, mănuşi sau haine tricotate.

 

O tânără întoarce încântată pe toate părţile o vestă cenuşie: „Mai rar aşa ceva! Nu prea se găseşte la noi, la Timişoara. Venim aici în fiecare an şi nu ne pare rău.” E 200 de lei şi fiecare bucată îşi găseşte cumpărătorul: „Mie îmi plac că ţin cald şi nu transpiri.

Părinţii noştri cu aşa ceva au trăit şi sunt mai sănătoşi decât noi. Mai modern de atât nu găseşti. Nu sunt acum la modă toate produsele naturale?!”, zice un bărbat venit din Rovinari, din Gorj.

Toate produsele sunt tricotate de o sibiancă. Alături, soţul ei vinde lână făcută fir cu 80 de lei kilogramul: „Noi suntem din Tilişca, venim la târg cu lână, veste, desagi, de-ale noastre tradiţionale, haine româneşti!”, povesteşte Dumitru Şoaită.

Zece metri mai încolo, o altă sibiancă, din Poiană… vinde trăistuţe şi desagi şi tot felul de ciorăpei. Mirosul aspru al lânei este potolit doar de fumul ce iese de sub grătarele pe care sfârâie mici sau cârnaţi.

Din Miercurea Sibiului, Ioan Albu are pieptare, haine tradiţionale şi ţesături de lână cu 400 de lei metrul. „Nu vând decât ce am pe stoc, nu mai lucrăm până nu se termină pandemia.” Ciorapii din lână sunt 20 de lei perechea.

 

Pe zeci de metri se întind cei care au venit cu o mulţime de piese necesare în gospodăria celor care mai au cai sau vite. Mai toate preţurile au sărit bine faţă de anul trecut. „140 de lei, potcoavele? Vai de mine…”, zice un ţăran şi le aşează la locul lor. Pleacă să caute ceva mai ieftin.

Pe drum, un tânăr vine mişcând o talangă mare cât doi pumni, care răsună tare şi îi desface cărare prin râul de oameni: „Am dat 100 de lei pe ea, că am nevoie. Anul trecut găseai cu 50, chiar şi cu 30 de lei. Oamenii zic că s-au scumpit tare materiale, adică alama, şi n-au ce face.”

Ajuns la târg, prefectul judeţului, Călin Marian, şi-a luat un clopoţel auriu: „Eu fac colecţie de clopote şi clopoţele şi de fiecare dată încerc să găsesc unul mai aparte faţă de ce am deja. După cum ştim, comuna Pui este cea mai mare din judeţ, asta înseamnă şi că avem cel mai mare târg de primăvară şi toamnă. Oamenii ştiu că se păstrează tradiţia de zeci de ani şi vin pentru că aici vin foarte mulţi producători.”

Un alt glas răzbate peste murmurul târgului: „Ia cazanul, neamule! Numa’ cinci mii de lei bucata! Da’ preţul să poate negocia. Am şi găleţi de muls oile la 120 de lei!” Până şi piticii hidoşi s-au scumpit: dacă anul trecut luai doi cu zece lei, anul ăsta te alegi cu unul singur de acelaşi preţ. Chiar şi kitsch-ul costă mai mult.

Un cojocar povesteşte că, de la an la an, vinde tot mai greu cojoacele. De-abia a dat o şubă miţoasă unui cioban cu 300 de lei. „La oi, trăbă!”, zice cumpărătorul şi îndeasă haina grea într-un sac: „E mai bună ca orice la munte – şi de frig, şi de ploaie.”

Toţi cei ajunşi în târg duc dorul vremurilor când veneau să târguiască animale. Acum, spre coada târgului, nu mai sunt deloc ţarcuri. Mai găseşti o remorcă pe care scrie „vând porci”, dar plină cu păsări de curte. Într-un singur loc, într-o dubă, doi berbeci uriaşi, cu coarne frumos arcuite fac vâlvă printre crescători care se adună să-i admire – îşi scot telefoanele ca să îţi arate ce exemplare frumoase au şi ei în turme: „Eu pe ăsta scot oricând 200 de milioane, dar nu-l dau. Noi, ciobanii din Valea Jiului, avem o mândrie aşa să ne vedem cu cele mai faine breze pe munţi.”

Printre inorogi din ipsos cu copite aurite, mai găseşti câţiva crescători de câini. Doi au aduşi nişte exemplare masive de ciobănesc de Asia, iar altul, din Petroşani, are şapte căţelandri pistruiaţi de ciobănesc carpatin: „Dacă nu se mai poate cu oi, porci şi vite, aducem câini.  Sunt pentru pentru paza casei dar şi a turmelor. sunt câini de talie mare şi sunt buni să ferească vitele de primejdie şi să ţină deoparte sălbăticiunile.” Preţul unuia este 400 de lei, dar drăgălăşenia lor nu are margini.

La ieşirea din târg, găseşti producătorii cu lăzile pline de fructe sau ceapă, roşii sau tot felul de legume şi zarzavaturi. Aici e adevărata sărbătoare a toamnei şi tot aici a poposit şi Vetuţa Stănescu: „Eu în fiecare an îmi cumpăr câte ceva. Recunosc că, de data asta, mă gândesc să cumpăr nişte gogoşari şi alte produse pentru că fiecare trebuie să punem ceva în cămări. Eu îmi pregătesc singură murăturile. Îi mulţumesc primarului Victor Stoica, omul care în fiecare an se îngrijeşte ca oamenii să-şi poată să-şi facă aprovizionarea de toamnă. Şi asta chiar dacă pandemia îşi pune amprenta foarte tare şi foarte grav asupra României.”

Una peste alta, mai fiecare om care intră în târg, iese cu câte ceva – copiii duc turte sau vată pe băţ, bătrâneii îşi aleg haine călduroase, gospodinele îşi încarcă bărbaţii cu saci plini doldora de legume.

Crescătorii de animale au braţele pline – unii duc hamuri noi pentru cai, biciuri, potcoane, talăngi sau şube lungi din blană de oaie.

 

Târgul de toamnă din comuna Pui se ţine de sute de ani, tot de Ziua Sfintei Parascheva.

 

Laura OANA