Zeci de sancțiuni și amenzi de mii de lei date de jandarmii hunedoreni
De la începutul săptămânii și până în prezent, jandarmii hunedoreni au desfășurat activități specifice în scopul prevenirii și combaterii unor fapte antisociale, fiind totodată continuate verificările specifice contextului epidemiologic actual.
Au fost executate verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, gări, autogări, piețe, terase, cafenele, săli de jocuri, stații de carburant și altele.
Pe timpul misiunilor executate, au fost realizate și acțiuni de informare a agenților economici și a populației, cu privire la măsurile care trebuie respectate pentru a fi evitată răspândirea îmbolnăvirilor.
Pe parcursul verificărilor au fost legitimate și consiliate peste 300 de persoane și au fost verificați peste 50 de operatori economici de pe raza județului Hunedoara fiind verificată existența certificatului verde (verificare cod QR) în locațiile în care acesta este necesar.
Au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8200 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială și cele privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Aceste misiuni au fost executate atât independent cât și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu și partenerii instituționali polițiști și pompieri.
De asemenea și în acest weekend misiunile specifice vor continua pe raza întregului județ.
Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL