Zeci de saci cu mizerii adunați de pe marginea drumului
Autoritățile locale din mai toate localitățile hunedorene se confruntă cu lipsa simțului civic. Oameni fără simț de răspundere aruncă deșeurile la voia întâmplării. La fel se întâmplă și la Călan, acolo unde autoritățile locale revin cu un apel la responsabilitate și respect față de mediul înconjurător și semeni.
„Departamentul de specialitatea al Primăriei Călan s-a autosesizat și a întreprins o acțiune de salubrizare, – (desfășurată cu participarea persoanelor care prestează acţiuni sau lucrări de interes local în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat), – a drumului agricol „Trei Pălării”, drum care în ultimele luni este mai mult circulat, mare parte datorită lucrărilor care se execută pe DJ687. Din păcate, putem presupune că acest fapt a dus la apariția unor deșeuri depozitate evident în mod voit pe marginea acestui drum”, arată autoritățile locale de la Călan.
Zeci de saci au fost umpluți cu deșeuri adunate din rigolele drumului agricol. Orașul Călan are amenajate platforme de colectare a deșeurilor în apropierea și imediata vecinătate a zonelor de locuințe, iar depozitarea și/sau abandonarea diverselor deșeuri casnice, gunoaie sau resturi din construcții (demolări, reamenajări, etc) în alte locuri decât cele special amenajate, constituie contravenție.
Monika BACIU