Zeci de percheziţii în trei judeţe într-un dosar care vizează falsificarea de certificate de vaccinare

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi fac miercuri dimineaţă 64 de percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Caraş- Severin, la persoane bănuite de falsificarea unor ceryificate de vaccinare.

”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii  Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi  efectuează 64 de  percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Caraş- Severin, la persoane bănuite de fals”, anunţă IGPR.

Acţiunea se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic şi uz de fals.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 15 mai – 25 iunie a.c., doi bărbaţi din municipiul Drobeta-Turnu Severin, angajaţi ai unei instituţii publice, ar fi accesat, fără drept, o aplicaţie informatică şi ar fi modificat datele acesteia, prin suprascrierea documentelor de identificare ale unor persoane vaccinate împotriva Covid-19.

Astfel, pentru 96 de persoane, ar fi fost generate adeverinţe de vaccinare false, care atestă, în mod nereal, că au fost imunizate împotriva Covid-19.

Vor fi puse în executare 66 de mandate de aducere, pentru audieri şi propunerea măsurilor legale.

Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mehedinţi, precum şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi şi cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *