Zeci de migranți ascunși într-un automarfar
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Nădlac și Biroului de Poliție Autostradă, au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii migraţiei ilegale, 29 de cetăţeni din Siria şi Irak care erau ascunși într-un automarfar încărcat cu piese auto, pentru a trece ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 27.12.2021, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac a fost declanşată o acţiune în sistem integrat, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Nădlac și Biroului de Poliție Autostradă, pentru prevenirea migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Pe parcursul misiunii, în PTF Nădlac II, pe sensul de ieşire din ţară, a fost verificat un automarfar, condus de un cetățean turc, ce transporta piese auto pentru o societate comercială din Germania.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au deschis compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, iar în interior au fost depistate ascunse 29 de persoane.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Siria și Irak și intenționau să ajungă în state din vestul Europei.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În perioada următoare, în zona de competenţă a judeţului Arad vor continua acţiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurilor M.A.I. pentru prevenirea activităţilor de migraţie ilegală.
Poliția de Frontieră