Zeci de copii și adolescenți, monitorizați de DAS Deva. Care sunt motivele pentru care au intrat în atenția instituției
Peste 20 de copii și adolescenți, cu vârsta între 7 și 18 ani, sunt monitorizați, în prezent, de către Direcția de Asistență Socială Deva, pentru prevenirea separării acestora de familie, în timp ce, anul trecut, numărul minorilor aflați în atenția instituției s-a apropiat de 100.
Mai mult de jumătate dintre copii sunt băieți, iar în 60% dintre cazuri, aceștia provin din familii cu un singur părinte. 80% dintre ei riscă să abandoneze școala, după ce au câteva zeci de absențe nemotivate sau au ajuns în anturaje în care se consumă alcool și droguri. Alți 20% dintre copii sunt expuși riscului de violență domestică sau neglijării de către familie.
Pe de altă parte, un grup cu risc ridicat în rândul familiilor monitorizate îl reprezintă mamele minore. Statistic, sarcina în rândul adolescentelor este a doua cauză de risc la nivelul municipiului, după consumul de droguri.
Monitorizarea copiilor se realizează de către asistenții sociali ai Biroului Asistență Comunitară și se desfășoară pe perioade de 3 sau 6 luni, în funcție de numărul riscurilor identificate. În situații deosebite (de pildă, consumul de droguri), cazurile rămân în atenția DAS Deva timp de mai mulți ani, urmărindu-se atât modificările intervenite în situația socială, economică și familială a minorilor sau comportamentul acestora, cât și frecvența participării lor la cursuri și rezultatele la învățătură.
Potrivit asistenților sociali, doar în 30% dintre cazurile monitorizate anual se observă o îmbunătățire a comportamentului copiilor – în mare parte, pentru că familia sau adolescenții nu conștientizează pericolul și refuză ajutorul asistentului social sau al psihologului.
Direcția de Asistență Socială Deva atrage atenția asupra consecințelor sociale grave pe care le pot avea astfel de fenomene asupra copiilor.
În același timp, reamintește părinților obligația legală a acestora de a lua măsuri pentru asigurarea prezenței la școală a copiilor, pe perioada învățământului obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi este sancționată de lege cu amendă sau muncă în folosul comunității.
Direcția de Asistență Socială Deva