Zece incendii de vegetație, în 24 de ore

În 10 localități hunedorene, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată. Cea mai solicitantă misiune a fost în zona Cozia, unde timp de 3 ore, salvatorii s-au luptat cu flăcările care au mistuit vegetația uscată de pe o suprafață de 15 ha. ISU Hunedoara, reamintește populației că amenzile pentru arderea vegetației constituie contravenției și se sancționează cu amenzi de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

„În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul I.S.U. Hunedoara au intervenit pentru stingerea a 10 incendii de vegetație uscată, izbucnite pe terenuri din zonele Deva, Bretea Română, Baru, Bretea Mureșană, Petrila, Tomești, Pui, Sălașu de Sus, Călan și Luncoiu de Sus.

Cea mai dificilă intervenție a avut loc în zona Cozia, din apropierea municipiului Deva. Aici, misiunea  pompierilor deveni s-a desfășurat pe durata a 3 ore. A ars vegetația de pe 15 ha de teren.

Suprafața totală afectată în urma celor 10 incendii, care s-au produs din cauza folosirii focului deschis în spații deschise, a fost de aproximativ 24 de ha.

Misiunile de stingere a incendiilor la vegetație uscată solicită la maxim capacitatea de intervenție și de coordonare, astfel încât fenomenul să nu fie scăpat de sub control. În acest sens, facem un nou apel către populație, să nu recurgă la incendiere, pentru curățenia de primăvară, și să respecte legislația în vigoare și recomandările autorităților.

 

ATENȚIE!

 

Es𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬ă 𝐚𝐫𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐢𝐫𝐢ș𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐯𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚ț𝐢𝐞𝐢 𝐮𝐬𝐜𝐚𝐭𝐞 ș𝐢 𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚𝐥𝐞, 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

 

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”, informează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *