Wizz Air anunță că va prelungi perioada de suspendare a zborurilor din România către 9 țări vest-europene

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat miercuri că prelungeşte perioada pe care sunt suspendate mai multe rute din România din cauza extinderii restricţiilor impuse de autorităţi, astfel că zborurile spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor rămâne suspendate până pe 16 iunie inclusiv.

„Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că va prelungi perioada pe care sunt suspendate mai multe rute din România ca urmare a extinderii restricţiilor de călătorie existente, introduse de autorităţile române. Astfel, zborurile spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor rămâne suspendate până pe 16 iunie inclusiv”, arată compania într-un comunicat.

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail în cazul în care au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil.

„Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial”, mai informează compania.

Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism, inclusiv agenţiile de turism online, trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricţii de călătorie clienţilor şi îi asigură că siguranţa şi binele pasagerilor şi ale echipajului rămân principalele priorităţi ale companiei”, precizează compania.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 şi A321. 40 de milioane de pasageri au călătorit cu Wizz Air în ultimele 12 luni. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.

 

news.roviewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *