WERK HOTEL & SPA PREMIANT LA GALA TOP HOTEL AWARD 2023

Deși a intrat de mai puțin de un an în circuitul hotelier premium din România, WERK HOTEL & SPA și-a câștigat un meritat loc în fruntea ierarhiei. Dovada este un onorant loc 2 primit la cel mai important eveniment profesional HORECA al momentului, Gala Top Hotel Award 2023 desfășurată ieri, 23 mai, la JW Marriot Hotel din București.

Categoria la care a fost premiat hotelul hunedorean – singurul din zonă nominalizat în această competiție de cel mai înalt nivel – este Best Hotel Architecture Concept, o categorie ce premiază cel mai inovator concept de design (interior și exterior) al unui hotel dintre cele inaugurate în perioada mai 2022 – aprilie 2023.

Iată ce a transmis, din București, pe rețelele de socializare, Eleonora Carmen Hărău, CEO al grupului Micro Mega SA Hunedoara, grup care deține WERK HOTEL & SPA:

Am primit aseară premiul doi la Gala Top Hotel Award 2023. Este un loc onorant, atâta doar că noi ne-am fi dorit să aducem #acasăLaHunedoara un premiu întâi, mai ales că am fost singurii nominalizați din județul Hunedoara.

Dar WERK Hotel & Spa n-a împlinit încă măcar un an de funcționare. Ne-a depășit Radisson Blu Aurum din Brașov, un brand internațional celebru și influent. Anul acesta, atâta s-a putut. Mai muncim…

Vă mulțumim din suflet tuturor, mulți la număr, care ne-ați votat!”.

Astăzi, 24 mai 2023, Carmen Hărău va vorbi participanților la conferința hotelierilor, fiind invitată în panelul despre investițiile în turism, în contextul dezvoltării locale, și noile destinații turistice. „Va fi o bună ocazie să vorbesc despre orașul Hunedoara, despre județul nostru frumos!”, ne-a transmis Carmen Hărău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *