Weekend solicitant pentru salvatorii hunedoreni. Echipajele SMURD au răspuns în 151 de cazuri

În weekend-ul trecut, salvatorii hunedoreni au desfășurat 175 misiuni și intervenții, fiind în fiecare clipă la dispoziția cetățenilor, atât pentru acordarea primului ajutor medical specializat, cât și pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență.

Astfel, echipajele SMURD au răspuns prompt în 151 de cazuri, cele mai multe solicitări fiind operate de către:
– Detașamentul Hunedoara – 28 intervenții
– Detașamentul Petroșani – 20 intervenții
– Detașamentul Deva – 19 intervenții

Tot în această perioadă, pompierii militari au fost solicitați pentru localizarea și stingerea a 2 incendii de vegetație uscată și deșeuri care au avut loc în localitățile Burjuc și Ohaba, au acționat pentru deblocarea unei uși de acces în locuință, au executat 15 misiuni de sprijin pentru Serviciul de Ambulanță Județean, o misiune de recunoaștere în teren, 2 intervenții pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma producerii accidentelor rutiere, o misiune de asigurare a măsurilor de securitate în timpul desfășurării unui eveniment cu public numeros și alte 2 intervenții în sprijinul comunității.

Întrucât în perioada următoare sunt prognozate temperaturi ridicate care favorizează producerea și extinderea incendiilor de vegetație, vă atenționăm cu privire la faptul că folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător, deoarece flăcările se pot propaga într-un timp foarte scurt și pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Totodată, vă reamintim că prin hotărârea nr. 14 din 24.03.2023 – privind măsurile de reducere a riscului de incendiu la vegetația uscată și fondul forestier, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara a decis interzicerea arderii miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale pe raza județului Hunedoara, indiferent de forma de proprietate a terenului.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

ISU Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *