Weekend plin pentru politiștii rutieri. Șoferi prinși băuți la volan
La data de 13 ianuarie 2023, în jurul orei 08:05, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza localităţii Sântuhalm, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Deva.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,89 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru conducerea unui autovehicul având valabilitatea inspecţiei tehnice periodice expirată.
Tot în data de 13 ianuarie 2023, în jurul orei 22:10, poliţiştii au oprit în trafic, pe DJ 700A, în satul Uroi, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Hărău.
La data de 14 ianuarie 2023, în jurul orei 22:30, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe raza comunei Densuș, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Densuș.
Tânărul a fost testat cu aparatul drug-test, care a indicat un rezultat pozitiv, motiv pentru cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării probelor biologice.
La data de 14 ianuarie 2023, în jurul orei 10:05, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe strada Unirii, din Orăștie, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Orăştie.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În data de 15 ianuarie 2023, în jurul orei 18:00, un tânăr de 22 de ani, orașul Aninoasa, a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism pe DN 666B, pe raza oraşului Aninoasa, fără a deţine permis de conducere.
În data de 15 ianuarie 2023, în jurul orei 18:20, poliţiştii au depistat în trafic, pe bulevardul Păcii, din Lupeni, autoturismul condus de un bărbat în vârstă 53 de ani, din Lupeni.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,55 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoare de 0,65 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În cauzele prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.