Weekend canicular pentru vestul și sud-vestul țării

Meteorologii anunţă, vineri, un nou val de caniculă, care, sâmbătă şi duminică, se va manifesta în vestul şi sud-vestul ţării, iar de luni se va extinde în întreaga ţară. Temperaturile ajung la 38 de grade.

„În cursul zilelor de sâmbătă şi duminică (14 şi 15 august), valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în creştere în vestul şi sud-vestul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Sâmbătă (14 august) temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, iar duminică (15 august), izolat se vor atinge 37…38 de grade şi local va fi caniculă în Banat, Crişana, sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei”, a transmis, vineri, ANM.

Sursa citată a precizat că, în zilele de luni, marţi şi miercuri (16, 17 şi 18 august), valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.

 

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *