Vulcan: Minor de 16 ani, reținut de polițiști pentru tâlhărie
Poliţiştii vulcăneni, în urma activităţilor investigative întreprinse în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, au reuşit, în cursul zilei de ieri, identificarea unui minor în vârstă de 16 ani, din municipiul Vulcan, faţă de care au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore.
Infracţiunea a fost sesizată la data de 16.08.2019, în jurul orei 12:55, chiar de către victimă, o femeie de 61 de ani, care a reclamat faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Vasile Alecsandri, din Vulcan, i-a fost smulsă de pe umăr geanta (fără a fi agresată fizic), de către un tânăr care a fugit către cartierul Colonie. În geantă, persoana vătămată a declarat că avea cheile de la locuință, actul de identitate, mai multe carduri şi 71 de lei.
Minorul bănuit de comiterea acestei infracţiuni a fost reţinut şi urmează ca, în data de 22.08.2019, să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, în vederea luării măsurilor legale.
IPJ Hunedoara