Vremea se răceşte în toată ţara, începând de astăzi, iar temperaturile vor scădea cu până la 10 grade

Meteorologii spun că temperaturile vor scădea cu până la 10 grade, astfel că maximele se vor situa, la nivel naţional, între 25 şi 30 de grade Celsius, iar minimele, între 10 şi 15 grade Celsius.

Potrivit sursei citate, temperaturile vor scădea accentuat până marţi, la început în vest, în centru şi nord, apoi şi în restul ţării, unde vor fi şi ploi.

În zona de munte, în centrul ţării şi local în est şi în sud, cantităţile de apă vor depăşi frecvent 15-20 de litri pe metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină, dar şi vijelii.

De asemenea, 15 judeţe din nordul, centrul şi nord-vestul ţării se află sub avertizare cod galben de ploi până luni noapte, iar în acest interval, la munte, în Maramureş, Transilvania şi în vestul Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi izolat  40 – 50 de litri pe metru pătrat.

Cele 15 judeţe aflate sub avertizare de ploi sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Sălaj, Cluj, Mureş, Neamţ, Alba, Harghita, Bacău, Sibiu, Braşov, Covasna, Hunedoara şi Caraş-Severin.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *