Vremea se menţine geroasă astăzi, dar de miercuri se încălzeşte. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Vremea se va menţine geroasă în toată ţara, marţi, dar de miercuri se va încălzi, iar până în 21 ianuarie temperaturile maxime pot atinge şi 9 grade, peste normalul acestei perioade, arată prognoza pentru perioada 15 – 28 ianuarie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, care arată că în perioada 17-21 ianuarie vremea va fi mai calsă decţt în mod obişnuit, iar între 22 şi 24 ianuarie va fi o perioadă cu temperaturi în scădere.

Prognoza meteo pentru perioada 15-28 ianuarie:

BANAT 

Intervalul va debuta cu temperaturi relativ scăzute, dar în limite normale pentru mijlocul lunii ianuarie, apoi, deşi vor fi unele variaţii termice de la o zi la alta, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit. Astfel, în intervalul 17-21 ianuarie vor fi maxime de 4…9 grade şi minime de -1…4 grade, în medie regională.

În perioada 22-25 ianuarie, temperaturile vor fi în scădere, apropiindu-se de mediile multianuale, cu valori în timpul zilei de 2…4 grade şi în timpul nopţii de -4…-2 grade. Pentru zilele de 27 şi 28 ianuarie, meteorologii estimează o creştere a temperaturilor peste limitele climatologice ale ultimei decade de ianuarie. În perioada 16-17 ianuarie vor fi ploi, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creşte şi în intervalul 21-22 ianuarie.

CRIŞANA 

Intervalul celor două săptămâni de prognoză va debuta cu temperaturi relativ scăzute, care se vor situa totuşi în jurul celor specifice pentru mijlocul lunii ianuarie, apoi, între 17 şi 21 ianuarie, vor fi temperaturi peste normalul perioadei, cu maxime de 3…7 grade şi minime de -2…2 grade, în medie. Ulterior, între 22 şi 24 ianuarie va fi o perioadă cu temperaturi în scădere, din nou apropiate de cele normale pentru perioada din an, cu o medie de 1…3 grade pe timpul zilei şi de -6…-4 grade în timpul nopţii. Estimările pentru ultimele zile ale ale intervalului de referinţă indică o încălzire a vremii, din nou cu valori peste normă. Precipitaţii mixte se vor semnala în 16-17 ianuarie, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou ridicată în perioada 21-23 ianuarie.

TRANSILVANIA

Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, geroasă în dimineaţa de 16 ianuarie. Apoi, până în 22 ianuarie valorile termice, în creştere semnificativă, se vor situa în general peste cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 2…7 grade şi ale minimelor de -6…0 grade. Va urma o perioadă mai rece în 23-24 ianuarie, când vor fi valori medii, pe timpul zilei, în jurul a 0 grade şi de -7…-5 grade pe timpul nopţii. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă sunt estimate temperaturi din nou în creştere. Precipitaţii frecvente  – predominant ninsoare, dar trecător şi lapoviţă sau ploaie – se vor semnala în perioada 16-17 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou ridicată între 21 şi 23 ianuarie.

MARAMUREŞ

Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, geroasă, în dimineaţa de 16 ianuarie. Apoi, până în data de 21 ianuarie valorile termice – în creştere – se vor situa peste cele obişnuite ale perioadei din an, cu medii ale maximelor de 2…6 grade şi ale minimelor de -4…0 grade. Va urma o perioadă mai rece între 22-24 ianuarie când vor fi valori medii diurne în jurul a 0 grade şi nocturne de -7..-5 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă sunt estimate temperaturi din nou în creştere. Probabilitatea pentru precipitaţii -predominant ninsoare, dar trecător şi lapoviţă sau ploaie- se va menţine relativ ridicată în perioada 16-22 ianuarie.

DOBROGEA

Vremea va fi rece la debutul intervalului, cu temperaturi diurne negative şi o medie a celor nocturne de -6 grade. Apoi, valorile – în creştere semnificativă – vor caracteriza în general un regim termic peste cel specific perioadei; astfel, între 17 şi 22 ianuarie vor fi maxime de 4…8 grade şi minime de -2…5 grade, mediat pe regiune. După un interval scurt (23-24 ianuarie) cu o vreme mai rece, cu medii ale temperaturilor diurne de 2…4 grade şi ale celor nocturne de -4…-2 grade, estimările prognostice indică din nou o creştere a temperaturilor peste norma caracteristică ultimei decade de ianuarie. În perioada 17-18 ianuarie precipitaţii mixte se vor semnala pe arii relativ extinse. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou în zilele de 22 şi 23 ianuarie.

MUNTENIA 

Intervalul celor două săptămâni de prognoză va debuta cu temperaturi scăzute, local cu ger în nordul regiunii în dimineaţa de 16 ianuarie. Apoi, între 17 şi 22 ianuarie, regimul termic va fi caracterizat de valori peste normalul perioadei, cu maxime de 4…8 grade şi minime de -3…2 grade, în medie. Ulterior, între 23 şi 25 ianuarie va fi o perioadă cu temperaturi în scădere, mai apropiate de cele climatologic specifice, cu o medie regională a valorilor diurne de 1…3 grade şi a celor nocturne de -6…-3 grade. Estimările pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă indică o încălzire a vremii, din nou cu valori peste normă. La începutul intervalului vor fi ninsori slabe (fulguieli) pe spaţii restrânse, iar în jurul datei de 17 ianuarie precipitaţiile – ploaie, lapoviţa şi trecător ninsoare – vor fi frecvente. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou mai ridicată în perioada 21-23 ianuarie.

OLTENIA

Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, geroasă local în dimineaţa de 16 ianuarie în nordul regiunii. Apoi, temperaturile vor creşte semnificativ, iar până spre sfârşitul perioadei de referinţă se vor situa în general peste normele climatologic specifice perioadei. Vor fi medii ale maximelor de 2…6 grade şi ale minimelor de -4…0 grade, valori mai mici fiind posibile în perioada 24-25 ianuarie. La începutul intervalului vor fi ninsori slabe, locale, iar în jurul datei de 17 ianuarie precipitaţii mixte, moderate cantitativ se vor semnala pe arii extinse. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou mai ridicată în perioada 21-23 ianuarie.

LA MUNTE 

Vremea rece, local geroasă se va menţine la începutul intervalului. Apoi, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, temperaturile se vor situa în general peste cele climatologic specifice perioadei, cu medii ale maximelor de -2…2 grade şi ale minimelor de -7…-3 grade, valori mai mici fiind posibile în data de 18 ianuarie şi în perioada 23-24 ianuarie. În intervalul 16-18 ianuarie precipitaţiile vor fi frecvente, moderate cantitativ; vor predomina ninsorile, dar trecător pot apărea şi lapoviţă sau ploi, la altitudini de sub 1400 m. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată şi în perioada 21-23 ianuarie.

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *