Vreme foarte caldă în weekend, cu temperaturi de până la 35 de grade Celsius

Vremea va fi foarte caldă în weekend, cu temperaturi maxime de până la 35 de grade Celsius duminică. Şi pe timpul nopţii vor fi valori ridicate, cuprinse între 9 şi 24 de grade, mai scăzute în sud-estul ţării şi la munte, unde vor fi şi şanse mici de ploaie.

Sâmbătă, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, însă va fi posibil să plouă la munte şi în sud-estul ţării, dimineaţa şi seara. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile vor fi mai rdicate decât în ultimele zile, cuprinse între 26 şi 34 de grade Celsius, mai scăzute în sud-est. Valorile termice pe timpul nopţii se vor situa între 9 şi 24 de grade, mai ridicate în Moldova, Dobrogea, Bucovina şi Muntenia, şi mai scăzute în centrul şi sud-estul ţării, în zonele de munte şi în Banat.

Duminică, temperaturile vor fi puţin mai ridicate decât sâmbătă, cerul va fi senin în cea mai mare parte a ţării, mai puţin la munte, unde sunt aşteptate din nou ploi. Temperaturile se vor situa între 28 şi 35 de grade, mai mari în sud şi în zona litoralului. Temperaturile minime nu vor coborî sub 10 grade.

În Bucureşti, sâmbătă vremea va fi frumoasă şi foarte călduroasă. Cerul va fi variabil, iar temperaturile maxime vor fi în jur de 32-33 de grade. Pe timpul nopţii, valorile termice vor atinge 18 grade. Foarte cald va fi şi duminică, atunci când la umbră temperatura maximă va atinge 35 de grade Celsius. Vântul va sufla slab, iar cerul va fi senin. În noaptea de duminică spre luni valoarea termică va ajunge la 20 de grade Celsius.

 

news.ro

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *