Vreme călduroasă în weekend, cu temperaturi de până la 36 de grade Celsius
Vremea va fi călduroasă în weekend în toată ţara, temperaturile maxime ajungând până la 36 de grade. La munte, sâmbătă cerul va fi înnorat spre seară, iar minimele nu vor depăşi 20 de grade.
Sâmbătă, vremea va fi căluroasă, cu temperaturi ridicate, în special în sud-vestul ţării. Cerul va fi senin, doar puţin înnorat spre seară în zona montană şi în partea de nord a ţării, iar pe arii restrânse vor fi ploi slabe şi de scurtă durată.
Maximele se vor situa între 25 de grade, la munte şi pe litoral, şi între 35-36 de grade Celsius în partea de sud-vest a ţării, în timp ce minimele nu vor depăşi 20 de grade, mai scăzute în zona Transilvaniei.
Duminică, temperaturile maximele vor fi cuprinse între 26 şi 36 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă în acest weekend, cu temperaturi în jur de 32-33 de grade Celsius, pentru ca în noaptea de duminică spre luni să scadă puţin sub 20 de grade.
news.ro