Voluntarii au vizitat centrul social Sf. Nectarie, din Deva

În această perioadă, se împlinesc 4 ani de când un grup restrâns de doamne voluntare din Deva au pus mână de la mână și au încercat să aducă un zâmbet în prag de sărbători bunicuțelor care aparțin de centrul medico-social ”Sfântul Nectarie” din Deva.

Încă din anul 2015, la diferite acțiuni cu implicare socială, alături de voluntare și bunicuțe li s-au alăturat și o clasă de copii de la Colegiul ”Dragomir Hurmuzescu” din Deva.  Pe atunci, micuții erau elevii în clasa I-a, și timp de 4 ani, an de an, i-am văzut cât de frumos au crescut, atunci când la fiecare acțiune caritabilă au venit cu multă bucurie să mângâie sufletul și tristețea din ochii bunicuțelor apăsate de nevoi și tristeți.

”Mulțumesc pentru bucuria dată atât de către doamnele voluntare, pe care d-na Iulia Raicu le coordonează. Mulțumesc acestor minunați copii care ne încântă cu atâta dragoste și nu în ultimul rând d-nei învățătoare, Petronela Luncan, cadru didactic care timp de 4 ani vine cu elevii clasei sale și cu multă dăruire să îmbucure sufletul acestor doamne, aflate la treia tinerețe. Acum, în prag de sărbătoare, această întâlnire între bunici, copii și voluntari a devenit deja o tradiție. Fiecare întâlnire o primim cu multă emoție și bucurie pentru că veniți în mijlocul nostru să ne încântați și să mai uităm de grijile cotidiene.  Sper, din tot sufletul că aceste centre sociale vor disparea o dată pentru totdeauna din România. Atunci când se va întâmpla acest lucru înseamnă că am scăpat de sărăcie!” spune părintele Dumitru Diniș, coordonatorul centrului socio-medical Sf. Nectarie, consilier social în cadrul Episcopiei Deva.

De menționat, că la centrul social Sf. Nectarie, din cartierul Micro 15, din Deva, în jur de 20 de bunicuțe primesc în fiecare zi câte o masă caldă oferită de Episcopia Deva.

Senioarele au colindat, împreună cu copiii, impulsionate de glasurile și atitudinea lor pozitivă. O lacrimă și un zâmbet nostalgic le-a înseninat privirea. Momentul de bucurie a culminat cu împărțirea celor 40 de cadouri atât pentru bătrânele necăjite cât pentru micii colindători.

”Plecând de la premisa că putem face multe singuri, dar mult mai multe împreună, pentru că fără voluntari, nu am putea face nimic, mă bucur și mulțumesc tuturor care ni s-au alăturat în demersul nostru, în acești 4 ani.  De asemenea, mă bucur că și în acest an am reușit aducem un pic de bucurie bunicuțelor resemnate să-și ducă bătrânețele sărace până la capătul vieții. Iată cum din puținul unor oameni simpli, prieteni, cunoștințe, am reușit să realizăm acest neînsemnat ajutor, dar ați remarcat că am reușit să mai descrețim frunțile și să smulgem un  zâmbet acestor bunicuțe triste, îmbrăcate în haine ponosite și cu siguranță s-a văzut și bucuria copiilor la primirea micilor cadouri. Nu e mult, dar îi mulțumim bunului Dumnezeu că am putut veni în acest an și poate tot cu ajutorul lui vom reveni și la anul pentru că-n această viață, nu există fericire mai mare decât să dăruiești” – a afirmat Iulia Raicu, voluntar.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *