Virgil Popescu: „Termocentrala de la Mintia nu va ajunge la fier vechi”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, dă asigurări că termocentrala Mintia nu va ajunge la fier vechi. Aici vor avea loc investiții pentru a fi construită o centrală pe gaze naturale. În acest sens, la finalul anului trecut, termocentrala Mintia a ieșit din conservare. Urmează retragerea din exploatare și închiderea propriu-zisă.

„Termocentrala de la Mintia nu va ajunge la fier vechi! Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu administratorul special al CEH-ului, Cristian Roșu, și cu reprezentantul lichidatorului. Le-am cerut ca în perioada următoare când încep procedurile de licitație, viitorul investitor care va fi selectat să ofere garanții financiare că la Mintia se va construi o centrală pe gaze naturale de minim 800MW cu tehnologie avansată”, arată Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Acesta a avut o întâlnire cu administratorul special și cel judiciar al Complexului Energetic Hunedoara.

Adunarea creditorilor, întrunită în data de 21 decembrie, a aprobat retragerea din exploatare și închiderea grupurilor energetice de la Mintia. Votul decisiv a stat în mâna Administrației Fondului pentru Mediu. Instituția deține mai bine de 48 de procente din creanțele Complexului Energetic Hunedoara. De la vot s-au abținut Hidroelectrica și ANAF.

Sunt 8 firme care și-au manifestat intenția de a  cumpăra Termocentrala Mintia, iar investițiile preconizate ar ajunge și la 1 miliard de euro, în câțiva ani.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *