Virgil Popescu afirmă că preţul la gaze este mic pe pieţele internaţionale şi vrea ca parte din reducere să se regăsească în facturile consumatorilor
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a afirmat, joi seară, că piaţa a fost afectată de apariţia OUG 114 care a mutat profitul de la producători către furnizori, ”o golănie făcută pe faţă de Dragnea şi de PSD”. Popescu a vorbit despre negocierile cu Comisia Europeană care a permis liberalizarea preţului la gaze la 1 iulie 2020, ceea ce este foarte bine, întrucât tarifele europene, din cauza pandemiei, sunt foarte scăzute. Popescu a precizat că se va întâlni cu furnizorii de gaze şi le va cere ca parte di n reducere să se regăsească în facturile consumatorilor, întrucât nu va permite speculaţii pe piaţă.
Popescu a explicat că acest lucru s-a întâmplat nu numai la gaze naturale, ci şi la energie electrică.
”A fost o golănie făcută pe faţă de Dragnea şi de PSD la acea vreme. Cred că domnul Vâlcov era creierul pentru că la acea vreme dumnealui era creierul economic al PSD. (…) Am negociat cu Comisia Europeană pentru că acea OUG 114 ne-a adus şi într-un infringement şi am propus şi ne ţinem de cuvânt, liberalizarea preţului la gaze naturale începând cu data de 1 iulie şi a energiei electrice începând cu 1 ianuarie 2021. Neştiind şi negândind că vom ajunge vreodată în această situaţie a pandemiei, (…) putem spune că data de 1 iulie este o dată extraordinar de bună pentru a liberaliza preţul la gaze naturale, preţul pe pieţele europene fiind foarte mic”, a mai declarat ministrul Virgil Popescu.
În ceea ce priveşte schimbarea furnizorilor de gaze naturale, Popescu precizează că acest lucru nu este obligatoriu în acest moment, aşa cum se vehiculează.
”Nu este obligatoriu să schimb acum furnizorul, iar ce fac unii în momentul de faţă, că trimit oferte şi spun semnaţi cu noi că ţinem preţul constant, eventual mai scădem cu 1-2-3 lei, mi se pare o golănie. Nu poţ să vii cu acest program când tu poate cumperi cu mult sub preţul la care îl cumpărai, dar menţii preţul către clientul casnic sau către clientul industrial care îţi este captiv”, a mai declarat Popescu.
Acesta a explicat că va avea o întâlnire cu furnizorii şi le va transmite că nu doreşte speculaţii pe piaţă.
”O să le explic că doresc ca reducerea sau cel puţin parte din reducerea preţului de achiziţie să se regăsească în preţul consumatorului, iar dacă nu, am discutat cu Consiliul Concurenţei şi avem modalitate pe Legea Concurenţei. (…) De data aceasta preţul pieţei este jos şi ne vom asigura că acea diferenţă de preţ se va găsi în factură. Nu vreau speculaţii pe piaţă”, a mai afirmat ministrul.
news.ro