Violeta Alexandru: „S-a finalizat expediţia pachetelor cu taloanele de pensii pentru septembrie şi cu documentaţiile de plată aferente”
Violeta Alexadru a anunţat că a fost finalizată expedierea pachetelor cu taloanele de pensii pentru luna septembrie şi cu documentaţiile de plată aferentă şi mai devreme cu trei zile faţă de termenul limită la care, conform convenţiei, sunt trimise la Poşta Română pentru a fi distribuite. Ministrul Muncii a adăugat că pensiile majorate ajung la timp.
Violeta Alexandru a adăugat că există oameni în administraţie care se implică şi ajută, însă „alţii înjură”, merg la partide ca să le ofere protecţie sau sabotează.
„Mulţumesc frumos tuturor celor implicaţi. Sunt oameni în administraţie care contribuie, ajută, se implică. Alţii înjură (mai mult pe facebook, nu au curaj altfel), se duc pe la partide să le ofere protecţie, sabotează. Primii îmi dau speranţă. Pensiile mărite (România este singura ţară care face acest lucru în perioada de criză) ajung la timp! Un sfârşit de zi în care îmi dau seama, din nou, că marea satisfacţie în administraţie este să faci lucruri bune pentru oameni”, a conchis ministrul Muncii.
Poşta Română a anunţat că va distribui toate pensiile la timp şi în luna septembrie, calendarul normal de plată a pensiilor fiind 1-15 ale fiecărei zi de luni.
news.ro