Violeta Alexandru: Am redus termenul de plată la 10 zile maxim pentru cele mai recente măsuri de sprijin adoptate

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmă că a fost redus la 10 zile termenul de plată pentru ultimele măsuri adoptate, respectiv timp flexibil de muncă, sprijin pentru zilieri sau pentru lucrătorii sezonieri. „Rog angajatorii să completeze electronic formularele”, a transmis ministrul, precizând că astfel se reduce timpul de prelucrare şi verificare a actelor şi, implicit, timpul până la efectuarea plăţilor.

„Sunt foarte atentă ca măsurile de sprijin, pe care le-am reglementat pentru angajaţii şi angajatorii afectaţi în urma pandemiei Covid, să ajungă în cel mai scurt timp şi fără efort major la aceştia. Am depus toate eforturile ca mecanismul de depunere a documentelor să fie facil, fără drumuri la instituţii, fără documente peste documente de verificare, iar plata să se facă în cel mai scurt timp. Spre exemplu, în cazul celor mai recente măsuri – cele privind timp flexibil de muncă, sprijin pentru zilieri sau pentru lucrătorii sezonieri – am redus termenul de plată la 10 zile maxim”, afirmă ministrul Muncii, într-o postare pe Facebook.

Violeta Alexandru cere celor interesaţi de aceste măsuri de sprijin să depună electronic documentele necesare.

„Rog angajatorii, care doresc să aplice pentru obţinerea acestor forme de sprijin pentru angajaţii lor, să completeze ELECTRONIC formularele, să le semneze olograf sau cu semnătura electronică, dar să folosească formularele inteligente disponibile la aici.gov.ro. Procedând astfel, se reduce timpul alocat procesării cererilor, care, altminteri, ar fi prelucrate manual. În spatele platformei aici.gov.ro se află un efort al echipei Ministerului Muncii de a introduce automatizarea proceselor în administraţie. Acest lucru permite plata într-un termen scurt. Atunci când cererile sunt completate cu pixul şi transmise pe email, acestea sunt procesate manual ceea ce conduce la prelungirea termenelor de verificare şi, în final, de plată”, a precizat ministrul Muncii.

Potrivit Violetei Alexandru, în cazul sprijinului pentru telesariaţi, 70% dintre cererile primite în prima săptămână au fost completate de mână, cu pixul, „ceea ce îngreunează procesarea acestora şi duce la prelungirea timpului de plată”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *