Vineri, o nouă tranșă de vaccin AstraZeneca va intra în țară

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că o nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, mai exact 432.000 de doze, va ajunge, vineri, în România. Până în prezent, ţara noastră a primit 888.400 de doze de vaccin produs de AstraZeneca.

„432.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge mâine, 2 aprilie a.c., la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră”, a transmis, joi, CNCAV.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.
„Până în prezent, în ţara noastră au fost recepţionate 888.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 359.680 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin. Cantitatea livrată României este cea mai mare de până acum, iar alocarea viitoarelor doze de vaccin se va realiza conform calendarului pus la dispoziţie de firma producătoare”, a precizat sursa citată.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *