VIN FURTUNILE: COD PORTOCALIU de ploi torențiale și vijelii în județul Hunedoara
Avertizare cod portocaliu pentru ploi torenţiale şi vijelii în județul Hunedoara, începând de sâmbătă seară.
Pe durata zilei de sâmbătă, județul Hunedoara se menține sub COD GALBEN de caniculă, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade.
De sâmbătă, de la ora 18.00, şi până duminică, la ora 12.00, instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea de vest a ţării, unde vor fi ploi torenţiale şi vijelii. ANM a emis COD PORTOCALIU pentru nouă judeţe: Hunedoara, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi zona de munte a judeţelor Cluj, Alba şi Gorj. În aceste zone, în special pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 50-60 l/mp şi izolat 80-90 l/mp. De asemenea, în Maramureş, nordul Crişanei, vestul Transilvaniei şi în sudul şi estul Olteniei, cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.
În după-amiaza zilei de duminică şi la începutul nopţii de duminică spre luni, se vor înregistra ploi şi vijelii şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. În cea mai mare parte a Munteniei şi local în Dobrogea şi Moldova, disconfortul termic va fi ridicat şi se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.