Viitura de pe Crişul Alb. Autorităţi: „E dezastru!” (GALERIE FOTO)

„Bat-o, Doamne, de apă!”, răbufneşte moţul cu ochii spre munte: „Vara nu-ţi udă nici talpa de la papuc, acu’ era să-mi ie casa!” Priveşte cu ciudă împrejur şi măsoară lung drumul şi gospodăriile cum le-a lăsat viitura de peste noapte. „Huruia afară de zici de treceau avioane pe lângă noi! Iacătă ce ne-au lăsat…”

Drumul Comunal de la Vaţa spre Ciungani e primul care a pierdut lupta cu apele. Nu poţi să-ţi închipui forţa cu care torenţii au lovit tot ce le-a ieşit în cale: bucăţi impresionante de asfalt au fost ridicate şi cărate aiurea. În alt loc, o grindă trainică este înfiptă sub asfalt câţiva metri. Arbori impresionanţi, smulşi din rădăcini, au fost purtaţi la vale şi aruncaţi cu putere în poduri sau zidurile caselor.

În satele Basaraba, Prăvăleni şi Ciungani, apa a inundat sute de gospodării. Piciorul se afundă câţiva centimetri buni în stratul gros de noroi. Tone întregi de aluviuni şi resturi sunt înfăşurate de fiecare obstacol ce le-a stat în cale. Cu greu poţi descrie amalgamul de rămăşiţe din fiecare loc: bucăţi de gard, de asfalt, roiuri de pietroaie şi bolovani, ţevi, haine, trunchiuri şi crengi. E un peisaj cu adevărat înfricoşător. Dar dacă era zi când venea viitura? Dacă erau oameni pe afară? Semnele lăsate de torenţi pe ziduri arată că apa Crişului s-a ridicat chiar şi la doi metri faţă de nivelul obişnuit.

Nimeni nu ştie de ce nu s-a emis cod roşu pentru comuna Vaţa de Jos. Apele au început să crească puternic încă de joi. A plouat şi a tot plouat. Crişul Alb s-a învolburat, s-a ridicat şi a ieşit din maluri în câteva locuri. A trecut de cota de inundaţii. Câmpurile s-au făcut lacuri. Ploaia torenţială a continuat şi, de pe coamele munţilor, au coborât pâraie. Firave, apoi au prins putere. „Astea au adus tot răul ăsta mare. Au început să crească foarte tare, parcă nu se mai opreau. Spre seară, parcă începuse să scadă apa. Ne-am bucurat şi noi şi pompierii. Apoi, după miezul nopţii, a venit urgia”, povesteşte viceprimarul Florin Băd. Sătenii din Prăvăleni au mai trecut prin inundaţii grave, dar acum totul părea diferit. „Nici nu am ştiut de unde vine apa. Intra de pe drum, dar se auzea tare şi din munte. Atunci ne-am speriat. Era un zgomot de ţi se zbârlea părul. Şi ploua… Vai! Ne-am închis în case şi ne-am zis: „Dumnezeu cu mila!”

Viitura nu a luat vieţi, ca în urmă cu doi ani, dar, în rest, a luat tot ce i-a ieşit în cale: a distrus drumurile, a mutat covorul asfaltic cu totul, alteori l-a sfârămat şi l-a dus ba în curţile oamenilor, ba în culturi, ba pe vale. Semne ale viituri găseşti cu mult înainte de a trece peste Crişul Alb şi a urca în satul Prăvăleni, unul dintre cele mai afectate din comună. La pod, doi bărbaţi stau şi măsoară apa maronie, care izbeşte malurile.

De-a stânga şi de-a dreapta, vegetaţia e culcată şi noroită de viitură: „O venit mare de joi, dar noaptea a crescut mult, a trecut peste pod, s-o dus şi pe lângă el, a intrat pe câmpuri şi a rupt acolo pământul de sub calea ferată. Era ca un lac aci, nu se vedea nimic! De-astea mai rar!” La câteva zeci de metri, o grămadă de muncitori în veste portocalii trudesc pe terasamentul afectat al căii ferate Brad-Arad. Alături, apa a lăsat o căruţă cu roţile în sus. Porumbul e frânt tot.

Până şi tăbliţa cu numele satului Prăvăleni e în apă. Pe marginea drumului care acum îşi usucă noroiul în soare, zeci de pari de gard sunt plini de vegetaţie, buşteni şi gunoaie. Arată ca nişte muşuroaie uriaşe. Toate gospodăriile au porţile deschise larg. Asta, dacă mai au porţi. La unele, destul de multe, nici urma gardurilor nu se mai vede. Grămezi mari de lemne amestecate cu tot felul de table, cârpe şi plasticuri sunt adunate în jurul fiecărui lucru care a reuşit să reziste în calea apelor: stâlpi, case, ziduri – toate sunt capitonate în resturi umede.

În primul loc unde lucrează pompierii, totul e vraişte. O casă frumoasă şi îngrijită bombardată de ape. În faţă, e o înghesuială teribilă de tot felul de materiale, inclusiv table smulse de pe te miri unde. Pompierii de-abia fac loc furtunului motopompei care scoate apa din locuinţă: „Mergeţi în spatele casei să vedeţi. Când am ajuns noi, dimineaţă, era apa de doi metri! Până la geamul coteţului de pe deal. Şi când s-au mai tras apele, ia priviţi ce am găsit: ce lemn uriaş e împlântat în zidul casei!”, arată unul dintre oamenii din detaşamentele de intervenţie.

Un moţ pedalează iute pe bicicletă să ajungă acasă cu mătura nouă: „Doamne, ce potop a fost! Acuma omul ăsta ce face? Şi-o aranjat casa fain pe afară, acum o terminat de făcut pe dinăuntru. Azi noapte veni apa şi-i strică tăt! Iar muncă, iar bani! La el, ca la el, da să vedeţi mai în sus cât de rău îi!” Pare greu să fie mai rău de atât, dar este! Cu cât urci, drumul se umple de nămol şi priveliştea e tot mai dramatică. Nu e stâlp de curent să nu fie proptă pentru vreo căruţă bună de tot soiul de lemne. În şosea apar tot mai des gropi, după cum apa a rupt asfaltul. În câteva minute, dai şi peste locul unde un covor asfaltic de câţiva metri pătraţi zace intact, dar pe culturi. Apa l-a mutat cu totul. Lângă prepeleagul grăsun din buza pădurii, bitumul arată cât de surprinzătoare poate fi România.

La cât de stricat e drumul, restricţia de circulaţie pare să râdă de orice şofer care nu ştie cum să mai ferească ba gropile, ba baloanele din asfalt. Torenţii au intrat pe dedesubt şi au provocat forme ciudate în drumul comunal, acum fost modernizat. Bucăţi de asfalt găseşti oriunde te uiţi, dar nu pe drum. La altă gospodărie, peisajul e dezolant. Apele venite din mai multe părţi au luat orice urmă de gard şi au lăsat în schimb ghemuri uriaşe de tocături de lemne şi un strat bogat de noroi. Proprietarul s-a resemnat: şi-a proptit bicicleta de gunoaiele strânse în locul porţii şi priveşte podul rupt unde un bătrânel se căzneşte să-şi facă drum: „Măcar eu pot ajunge în drum, vecine! Pe malul ălalalt rămâi cu tăt cu maşină!”

În altă parte, un autoturism albastru, tot îndoit şi sucit zace prin grădinile care băltesc de apă. La cât de mari sunt maldărele de buşteni şi pietroaie, unele curţi par a fi fost locul de hârjoană pentru uriaşi puşi pe stricăciuni. Câţiva bărbaţi împing degeaba un pietroi de sute de kilograme. Cu mături, lopeţi, găleţi şi roabe, fiecare trudeşte după cum îl ţin puterile. Nu ai ce căuta pe aici fără cizme de cauciuc.

Pompierii întreabă din casă în casă, unde e nevoie de ajutor. „Sunt mai multe localităţi afectate, drumuri de acces, avem sate izolate. Am deschis Prăvăleni şi se lucrează pe drumul spre Ciungani. Am adus pompieri din mai toate zonele judeţului Hunedoara, din Petroşani, Orăştie, Deva, Ilia şi Brad. Sprijinim populaţia pentru evacuarea apei din beciuri şi locuinţe. Zilele viitoare vom face o acţiune de curăţare a fântânilor. Am dispus să vină în zonă şi o autospecială de transport apă potabilă”, spune col. Viorel Demean.

Inspectorul şef ISU Hunedoara a coordonat personal echipele în teren. La cum arată satele, e nevoie de muncă serioasă zile la rând.

În centrul satului, e bai mare, mare. „Or venit două reprize de apă, or trecut. A treia a fost catastrofală! Joi noapte era aici tăt o apă ş-un pământ! Era nivelul Crişului până la geamurile caselor”, zice un sătean. Podul masiv de aici a rezistat eroic, dar nu şi malurile. Viitura deosebit de puternică a săpat răni adânci peste tot. Un autobuz albastru cu tabla lovită e blocat în locul unde a fost parcat. Pe deal, biserica satului a scăpat, dar birtul de peste drum, nu.

Apa a rupt malul podului, a luat asfaltul şi l-a mutat în curtea locului unde umbrele, bănci şi gunoaie zac înămolite lângă bolovani de sute de kilograme şi trunchiuri impresionante. La casa de alături, o băbuţă suspină încă de frică: „Joi, o început să crească pe zi, pe la ora patru. Noaptea, o ieşit şi atunci ne-am luat şi la vecini cu noi. I-am trezit pe tăţi bine şi le-am zis – luaţi fata şi hai să plecăm că vine apa mare pă noi. La vecini, am stat toată noaptea! Am fugit şi am lăsat tăt, numa vacile le-am luat. Porcii i-am lăsat. Venea apa… Vai ş-amar! Ce să faci? Dinaintea lui Dumnezău, nu te poţi feri!” Femeia scapă câteva lacrimi pe care le sterge iute să nu o vadă lumea bocind. Din curtea ei, pompierii scot zeci de roabe de nămol. Trandafirii, frumoşi şi înfloriţi odată, sunt una cu mâlul.

Mai la deal, un bătrân în cămaşă albă zace istovit în marginea porţii: „Nu mai pot, de azi dimineaţă tăt car şi tăt car la gunoaiele astea. Cât am fost tânăr nu mi-o trebuit sprijin, da am două operaţii şi nu mai pot”, gâfâie omul cu privirea după pompierii care mai au câteva gospodării de curăţat până la casa lui. Câteva găini au scăpat tefere şi caută de zor prin purcoiul de aluviuni şi gunoaie. Din păcate, construcţiile tradiţionale din lemn sunt cele mai afectate de viitură.

Peste vale, la alt pod cu capetele sfărâmate, se lucrează de zor. Într-o curte, printre tineri, e voioşie mare. Se îndeamnă care mai de care la lucru cu lopeţi şi găleţi, dar mai cu seamă cu un utilaj meşterit de ei – nu e plug de zăpadă cu acţionare manuală, ci de nămol. Doi dintre ei ţin de coarnele unui băţ care trage cu lanţurile o scândură stăpânită şi ea, la capete, de alte două ajutoare. Tinerii icnesc, strigă, se opintesc deasupra mâlului care le trage cizmele de gumă din picioare. Invenţia îşi face treaba şi aruncă din ogradă valuri de noroi la fiecare ieşire. La gospodăria rămasă fără porţi şi garduri, dar şi fără drum şi acces la pod, lucrează „tăţi finii”. „Ne-am mobilizat cu băieţii şi am venit să ajutăm familia prietenilor. Era dezastru când am ajuns! De ore întregi tot lucrăm şi parcă nu se vede nimic”, zice un profesor de sport din zonă. Femeile curăţă casele unde apa murdară a trecut de jumătate de metru. Toate lucrurile sunt noroite. Scufiţa Roşie nu mai e roşie.

Oamenii primesc sticle cu apă de la cei care au auzit de viitura ce a măturat comuna. Şi Protopopiatul Brad a trimis pâine şi apă. Culmea, deşi tot satul e plin de apă, tocmai cu apa stau rău oamenii. Toate fântânile sunt pline de noroi, apa nu mai e bună nici pentru animale şi mai multe ţevi au fost smulse de torenţi aşa că oamenii au rămas şi fără apă la robinete. „Noi zicem că şedem mai sus şi tot o intrat peste tot. În curte, în grajd era apa până sub burta vacii; o intrat şi-n căşile de jos, şi-n al’ de sus. Vai şi amar!”

După o scurtă repriză de ploaie, când tineri cinstesc un coniac de casă, se trece iar la treabă. Unul cară pachetele din ajutoare la vecinii mai lipsiţi de putere. Cu un bax de apă în braţe, sare de pe podul rupt taman… în mâlul gros scos din curte. Se înfundă rapid până peste cizme. Îl buşeşte râsul şi strigă: „Oooo, lumeee!”

Nici un sătean nu stă să aştepte ajutorul pompierilor. Fiecare lucrează cât poate. Tineri sau bătrâni, toţi se luptă cu urmările viiturii. Într-o curte, plină până joi de flori minunat înflorite, un moş cu mâna ruptă e la datorie: „Nu pot lucra cu dreapta, da’ cu stânga, poci! Iau cu una, pun în roabă, tăt aşa până gătăm, n-ai ce face!”, zice omul care ţine un furtun cu care curăţă treptele casei.

Baba priveşte curtea plină de roabe noroite cu privirea plină de durere. Are 89 de ani, a trăit multe, dar din astea n-a mai prins! „O venit valea mare pe noi şi pâraiele! O intrat în căşi la noi, amaru’ nost! Am stat în casă, da’ m-am gândit că murim! Ce să facem! Necăjim…” Omul explică: „De cât ploua, nu încăpea apa pă burlan. Apoi nici valea n-o încăput între maluri. O ieşit peste tăt! Venea şi de pe munte, era tăt o apă, nu ştiai unde să te feri. Am crezut că pierim!”

Pe uliţă, trei generaţii din Prăvăleni au ieşit pe drum să vadă în ce stare le e grădina. Mezina, Dariana, toată un cârlionţ blond, suspină când povesteşte cu glas de copil ce teamă i-a fost în noaptea viiturii. Şi cât de dor i-a fost de părinţi.

Bunica ei priveşte îngrozită valea, se apropie de mal şi arată cu mâna resturile de tulpini din mijlocul apei: „Aici o fost o grădină cu de toate! Nimic n-o mai rămas. Nimic! Cât pământ ne-o luat! Uite şi stupii vecinului i-a luat pe toţi…” De cealată parte, în grădina lor cu gardul plin de resturi toate sunt cu josul în sus. Cepele, morcovii, cartofii sunt culcate şi lipite de pământ. În locul roşiilor, au mai rămas parii şi ei lipiţi cu noroi. Trei generaţii de femei din Prăvăleni urcă cătinel către casă. Uliţa era joi îngrijită şi asfaltată, iar acum e o întindere de bolovani printre care încă curge apa de pe deal. „Când s-or face toate la loc, nu ştim. Cu ce bani, cu ce ajutor…”

La ieşirea din sat, o echipă de la Apele Române lucrează de câteva ore pentru degajarea drumului către Ciungani. Excavatorul trebuie să mute grămada uriaşă de resturi venite de pe munte.

Tone întregi de lemne, pământ şi bolovani au venit la vale şi au rupt totul în cale: „Nu pot descrie în cuvinte ce s-a întâmplat joi noapte în comună. E trist, dezamăgitor… Ce-am trăit azi noapte, nu vreau să mai trăiesc vreodată. Să vezi agoniseala de-o viaţă a oamenilor cum se duce pe apa sâmbetei în doar câteva minute, e trist.

După doi ani de zile, retrăim violenţa viiturilor, unele mult mai mari decât în 2018. Pagubele materiale sunt foarte mari – sunt bunuri pierdute, animale moarte. Din fericire, nu avem victime omeneşti”, spune viceprimarul Florin Băd. Situaţia din satul Prăvăleni l-a impresionat şi pe inspectorul şef al ISU Hunedoara: „E un dezastru efectiv! Am mai avut inundaţii pe acest curs de apă în 2018, dar acum e mult mai mult de cât a fost atunci.

După inundaţiile din urmă cu doi ani, s-a canalizat acest curs de apă. Dacă nu erau făcute aceste lucrări, situaţia era mult, mult, mult mai gravă. Poate aveam şi pierderi de vieţi omeneşti”.

Vineri seara autorităţile locale încercau să ajungă la cele 100 de gospodării izolate din Ciugani pentru a evalua şi acolo pagubele provocate de viituri, dar şi să ajute oamenii cu apă şi alimente.

Apele Crişului Alb au rămas învolburate şi mari. E cod portocaliu până luni. Copacii care sprijină malul au rădăcinile dezvelite de apă şi rănile de pe scoarţă arată cât de mult a crescut nivelul apei. Măsurătorile oficiale vin şi cu cifre – joi noaptea, în doar patru ore, s-au înregistrat creşteri de 70 de cm, în condiţiile în care Crişul ieşise ameninţător din cauza ploilor torenţiale din cursul zilei. Multe stricăciuni sunt produse însă de torenţii ale căror urme se văd acum doar în „pârtiile” deschise pe pantele dealurilor.

Deasupra satului, pe păşuni, e atât de multă apă că pământul a luat-o şi el la vale în mai multe locuri. Încet, printre lacrimi şi ofuri, viaţa îşi reia ritmul în satele ridicate pe malul Crişului Alb.

Oamenii ridică ochii pe cer în căutarea norilor, apoi trec la treabă. Că e tare mult de lucru în fiecare colţ zidit din sate. Nici vorbă de muncile câmpului, e clacă peste tot pe la case. Moţii strâng rândurile şi acum în faţa răului.

 

Laura OANA