VIDEO: Avangardistă şi îndrăzneaţă: cafeneaua cu sfinţi

Povestesc şi râd cu gurile până la urechi, cu câte o cană de ceai în mână, la fel cum ar face în orice alt bar obișnuit de cartier. Sunt „acasă” aici, la OrthoCaffe, iar asta se simte. Sunt destinşi, veseli şi entuziaşti, aşa cum e însăşi tinereţea. Uneori se adună să cânte, alteori joacă tot felul de jocuri educative, fac împreună puzzle-uri ori, pur şi simplu, povestesc despre ce-i preocupă. O cafenea culturală ar putea să pară, deşi aici vin şi „pitici” din clasele primare. În ziua în care eu i-am vizitat, au avut concert, aşa că şi-au adus chitarele şi-au cântat. E aproape ora 8 seara, e întuneric, iar un băieţel cât un ghemotoc nu se dă urnit spre casă. „Eu stau cu tata, că ei sunt despărțiți. Mama stă cu altcineva. Stă în Deva, da’ nu am mai văzut-o de patru ani. Sau chiar mai mult. Am rămas tata, eu şi fratele meu mai mare. El mi-a zis, prima oară, că se duce la Ortho. Eu credeam că se duce la cineva acasă. După aia, am vrut să merg în parc, da‘ am văzut că aici scrie OrthoCaffe şi am intrat! Tata știe că sunt aici și mă lasă. Că eu numai trec strada şi, imediat, ajung acasă. O să plec la 8, când se închide”, spune băiatul.

„Până acum n-am mai auzit de conceptu’ ăsta”

Povestesc, cântă şi râd cu gurile până la urechi, la fel cum ar face în orice alt bar obișnuit de cartier. Doar că acesta nu e orice bar, ci OrthoCaffe, „cafeneaua cu sfinți”. Aici nu se servește alcool și, desigur, nici nu se fumează. E un spațiu frumos, amenajat simplu și cald, pentru ei. Cristina Boștină e elevă în clasa a X-a și vine la OrthoCaffe de aproape un an. „Prietena cea mai bună a mamei mele a început să vină aici, ca să lucreze la cateheză cu copiii. Aşa am aflat eu de locul ăsta şi am zis să vin, să încerc, să văd cum e. A început să-mi placă foarte mult, am prins foarte mare drag şi mi-am adus şi prietenii. Acum mă simt ca în familie aici. O familie foarte mare, în care eu mă simt cea mai destinsă. Vin aici copii foarte mici şi până la liceu. OrthoCaffe este un loc în care se pot strânge o varietate de persoane cu gusturi diverse şi pot să îşi discute opiniile”, spune Cristina. În spatele ei, în cafenea, pe perete, portrete cu sfinţi. Recunoaşte şi ea că, până acum, n-a mai auzit de conceptul acesta.

„Aici am legat cele mai multe prietenii din viața mea!”

„E drept, am rămas puţin surprinsă. Nu ştiam ce să fac… Să vin, să nu vin… Mă bucur foarte mult că am ales să vin aici. Acum nu m-aş mai putea despărţi de locul ăsta! Amintirea cea mai frumoasă pe care o am e cea a prieteniilor pe care le-am legat. Cred că aici, într-un an, am legat mai multe prietenii decât legasem în toată viața mea! Jucăm jocuri, povestim, îi avem pe părintele Radu şi pe Alex (n.r. Alexandru Vlad), care ne ajută, ori de câte ori avem nevoie”. Cristina mai are doi ani până va pleca la facultate, la Cluj. De altfel, s-a şi decis ce anume vrea să studieze: grafică, la Facultatea „Ion Andreescu”. Până atunci, se bucură să „copilărească” un pic cu prietenii de la Ortho. Are avantajul că stă chiar în blocul vecin, aşa că

pentru ea e simplu de tot. Alţi copiii bat jumătate de oraş ca să vină aici, unde se adună cu prietenii. Ba, unii vin din Hunedoara, Simeria ori chiar din Brad. Cristina, deși e doar o adolescentă, știe destul de bine ce vrea de la propria viață. Spune că, dacă ar fi după ea, ar schimba unele standarde impuse de societate și etichetele pe care le pune fiecare asupra unor lucruri, chiar şi fără să ştie despre ce vorbește.

„O cafenea cu sfinţi e perfectă pentru mine!”

„Vin în fiecare zi, după programul de la școală, ca să mă recreez. Este un loc foarte calm, aici toată lumea este prietenă cu toată lumea, împărtășim aceleași valori… Se discută anumite lucruri, puțin peste tot ceea ce s-ar putea discuta la orice altă cafenea din oraș. Inițial am crezut că e un loc mai strict, care mă va constrânge”, spune Victor Vențel, viitor absolvent de liceu, care vrea să studieze medicina la Târgu Mureș, pentru a deveni chirurg. „Eu vin săptămânal pentru grupul de voluntariat, unde mă implic și… chiar îmi place și, în al doilea rând, am și o pasiune pentru teologie, așa că o cafenea cu sfinți e perfectă pentru mine! Găsesc aici, pe lângă o cafea caldă, pe cineva cu care să discut, să schimb o vorbă, să joc un joc, activități, mai serioase, mai amuzante, se proiectează filme… aici găsești tot ce ai nevoie! Mai e un OrthoCaffe în Hațeg și se lucrează la încă unul în Orăștie”, completează Adi (Adrian Ciurea).

Din Berlin, la OrthoCaffe

Vanesa a venit din Berlin, a ajuns la Deva în baza unui proiect de reabilitare a tinerilor și, deși are doar 16 ani, spune că e „gata cu școala” şi lucrează la un coafor. „Eu am făcut un pic de probleme în Germania şi… am făcut parte dintr-un proiect pentru un an. Un proiect cu o fată şi alte trei băieţi. Acum sunt copil cuminte (râde). Bine, şi fac un pic prostii, da’ nu aşa mari…” A învăţat româneşte destul de bine şi zice că vrea să meargă la facultate la Cluj și să rămână în România: „Oamenii, aici sunt mai calzi, nu sunt ca la noi… Nu ştiu cum zic eu… Vin în fiecare zi, pe la ora 4. Pentru mine sunt… ca o familie.” Alexandra, o altă fată, își amitește și astăzi cum a ajuns ea în cafeneaua asta neobişnuită: «Haide la Ortho!», mi-a zis o prietenă. «Unde-i Ortho, ce e Ortho?», că nu știam, prima dată. «Păi, un local unde joci, mănânci, te distrezi pe gratis!» Prima oară nu am vrut, dar, după ce am văzut ce se întâmplă aici mi-a plăcut aşa de mult că, anul trecut, când eram într-a șaptea, nu era zi să nu vin! E un loc frumos, deschis pentru toată lumea, uneori vin și copiii mici, mai fac și teme, altădată au venit și copii, și părinți, ca să vorbim și să înțelegem și noi cum se simt părinții. Îi avem pe Alex (n.r. Alexandru Vlad, unul dintre coordonatorii cafenelei) și pe părintele, dar eu, acum, sunt într-a opta și am mult de învățat, aşa că nu mai pot să vin chiar aşa de des. Vreau să fac Peda, Filologie sau Sociologie”, spune Ale, una dintre fete (Alexandra Diana Hohoi).

Ce este, de fapt, OrthoCaffe?

OrthoCaffe-ul din Deva este, de fapt, un centru pentru tineri, deschis cu aproape doi ani în urmă, unde aceştia se joacă, învaţă şi socializează, dar pot şi să servească un ceai sau o cafea, gratuit! „Ideea de a deschide acest «OrthoCaffe», cum i-am spus noi, a apărut de la ceea ce şi-au dorit tinerii. Preasfinţitul părinte Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei, ne-a trimis pe teren să sondăm nevoile tinerilor, mai ales ale celor de liceu. Am umblat mult prin licee şi mi-am dat seama că se fac multe activităţi cu tinerii, dar nimeni nu îi întreabă: «Vouă vă place, vă convine, vă simţiţi bine?» Nu! Ei, după ce am stat de vorbă cu ei mi-am dat seama că tot ce voiau era ca un cineva să-i asculte şi pe ei. Nu doar să le dea lecţii. Vroiau să-i asculte cineva sau să se asculte unii pe alţii, într-un mediu care nu e nici bar, nici club, nici părinţi, nici biserică, deci un mediu în care să nu fie constrângeri, iar ei să se simtă liberi”, a explicat, la momentul deschiderii cafenelei, părintele Radu Trifon, iniţiatorul proiectului.

„Prea îndrăzneaţă, ieşită din tipar.” Sau nu?

„Cine vrea vine, vede ce se întâmplă, se joacă, îşi face teme, intră pe internet. Pur şi simplu îşi petrece timpul altundeva decât acasă şi altundeva decât într-un bar.” Când a venit vorba de OrthoCaffe-ul din Deva, chiar iniţiatorii proiectului spun că unii consilieri din cadrul Episcopiei au spus că ideea este una mult prea îndrăzneaţă şi ieşită din tipar: “Am avut, totuşi, mare înţelegere de la episcopul nostru, care a avut încredere. Pentru că, da, chiar dacă e avangardistă, ea se pliază pe realitatea lumii de astăzi, până la urmă. Tinerii care vin pentru prima dată au ocazia să se cunoască, iar coordonatorul centrului creştin de tineret, Alexandru Vlad, absolvent de teologie şi filosofie, se ocupă ca aceştia să poată juca împreună jocuri de inteligenţă şi strategie (board games, şah, etc.), să asculte muzică, să citească dintr-o mică bibliotecă amenajată aici, în timp ce pentru grupurile organizate de copii din clasele primare se organizează lecţii de cateheză.”

„Ortho te primește întodeauna! E a doua casă!”

„De cântat, eu cânt dintr-a cincea, zice Alin. Singur am învăţat la mai multe instrumente: și la chitară, şi la tobe,pian, bas, contrabas… După ce termin liceul vreau să mă duc la Conservator, la compoziţie muzică uşoară. Ce mi-aş dori eu… nu, nu vreau trupe, stadioane pline şi d-astea! Eu ţintesc undeva la un profesor universitar (râde).” Alin e, de altfel, preşedinte la Consiliul Şcolar şi cântă în două trupe: „Praf”, de la Simeria şi trupa Colegiului Naţional „Decebal”. În încăperea din spate, unde altădată sunt montate mesele de tenis, acum tinerii susțin un concert: „Mai cântăm, aşa improvizat”, zice Alin, pasionat de blues, jazz şi rock: „E atmosferă faină, oameni faini, vin oameni faini. Nu ştiu alte cuvinte decât „fain” că sunt la germană, maternă. (râde) Săptămânal vin. Avem şi şedinţe cu un grup de voluntariat, cu INTER ACT. Am mai avut un proiect „Stay positive”. Ceva antidepresie. Şi m-au chemat băieţii de la Ortho.” „- Să-i scoţi din depresie?”, întreb. „- Ceva de genu’!” „Şi, la religie cum era domn’ profesor?” „Super! Nu făceam religie! (râde) Făceam mai mult decât religie! Dezbăteam totul: pro, contra… O fost cam cel mai fain prof’! Şi acum ţinem o legătură foarte strânsă! Mergem la el cu clasa… Iar aici cântăm, jucăm tenis de masă, inclusiv cu domn’ profesor. „Mai am ceva de zis? Da: aici, la Ortho, e un loc care te primeşte întotdeauna, e locul nostru, a doua casă!”

Ada BERARU