Măsuri de pregătire, la nivel național, pentru sezonul rece

Premierul Florin Cîţu le-a transmis prefecţilor să înceapă pregătirile pentru sezonul rece şi să se asigure că există stocurile necesare în cazul deszăpezirii, curăţării drumurilor şi să fie luate din timp măsurile pentru ajutarea persoanelor vulnerabile. „Ştim clar că vine sezonul rece. Nu ar trebui să ne ia pe nepregătite”, le-a spus acestora şeful Executivului.

„În acelaşi timp pentru sezonul rece, pentru că îi avem pe toţi prefecţii aici, trebuie să ne asigurăm că avem stocurile necesare pentru deszăpezire, curăţarea drumurilor şi tot ce ţine de încălzirea clădirilor. Să începem de acum să ne uităm şi în acelaşi timp, pentru că vine sezonul rece şi de fiecare dată erau probleme, să identificăm persoanele vulnerabile şi să pregătim măsuri din timp. Discuţiile cu firmele care asigură deszăpezirea, pentru că ştiţi foarte bine că au mai fost cazuri în care existau contracte, dar firmele respective nu erau pregătite, nu aveau materialul cumpărat, ş.a.m.d., şi va trebui să ne ocupăm şi de asta şi bineînţeles aş vrea reacţie rapidă de fiecare dată, înainte ca lucrurile să se întâmple, nu după aceea. Vreau să fim pregătiţi pentru cele mai dificile situaţii. Poate anul acesta nu ne mai ia pe nepregătite sezonul rece. Deci ştim clar că vine sezonul rece, ştim clar că începe şi anul şcolar. Nu ar trebui să ne ia pe nepregătite niciuna dintre aceste situaţii”, a precizat Florin Cîţu, marţi la videoconferinţa cu prefecţii de la Palatul Victoria.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *