Viața unei femei grav accidentate, salvată de un pompier, martor la eveniment
„Atunci când un om potrivit se află la locul potrivit, există întotdeauna o şansă. Se adevereşte acest fapt prin acţiunea ireproşabilă a colegului nostru, plt.maj. NASTA NICOLAE, de la Detaşamentul de Pompieri Orăştie. Acesta, fiind martor al unui accident rutier soldat cu o victimă, a oprit autoturismul şi, după ce a sunat la 112, a acordat primul ajutor unei femei care a fost grav accidentată, aflată în stare de inconştienţă pe şoseaua de centură a Devei. Acesta a făcut tot ceea ce a fost necesar în astfel de situaţii, predând victima conştientă către echipajul Serviciului de Ambulanţă sosit la faţa locului, dând astfel, cum spuneam la început, o nouă şansă unei vieţi să îşi continue cursul firesc…
Pe Nicuşor Nasta îl puteţi vedea adesea ”zburând” în trafic, de la o misiune la alta, de la un caz la altul, la volanul autospecialei SMURD, el fiind conducător autospeciale , precum şi absolvent al modulului SMURD de prim ajutor calificat şi descarcerare, iar noi nu putem decât să fim mândri cu astfel de colegi. Felicitări, Nicuşor !
Aegroto dum anima est, spes est ! (Cât timp există suflare, mai este speranță )”
ISU Hunedoara
Notă: postările de la rubrica „faceNEWS” sunt preluate ca atare, fără modificări, de pe paginile de facebook ale autorilor.