PROVOCARE LA TRECEREA ÎNTRE ANI: Viața fără Facebook

Încep această notă cu concluzia: da, există viață fără Facebook și este înfiorător de frumoasă în împlinirile ei.

Despre ce vorbim?

Împlinirea a 1000 sau 5000 de prieteni virtuali te face să fii împlinit? 20 de întâmplători spunându-ți că ești uluitor te fac genial? Ziua ta de mâine e mai frumoasă când ai 500 de aprecieri (Like) atunci când copiezi, în viteză, o poză veselă de pe Net și o dăruiești comunității virtuale care îți umple viața? Fotografia ta de acum 15 ani, când nu erai călărit de necazuri, e imaginea ta? Gâlceava cu idioții din spațiul virtual te face mai deștept? Faptul că ai renunțat la propriile tale păreri, cufundându-te în ale celorlalți te ajută cu ceva? Ai câștigat o slujbă mai bună, partenerul de viață te iubește mai mult de când faci conversație cu bula ta virtuală, viitorul tău e mai limpede, mai consistent? Nu. Răspunsul îmi aparține, pentru că nu pot răspunde în numele altcuiva.

Pentru a vorbi despre lucruri pe care le știm, experimentul Facebook personal, încheiat recent prin proprie voință, a parcurs, aproape exemplar, ritualul unui experiment cvasi-științific cu instrumente din zona de lucru comună psihologiei, lingvisticii, politologiei și comunicării.

Am înțeles, dintru început, rațiunile din definiția dură a lui Umberto Eco referitoare la rețelele de socializare, cea cu prostul satului devenit posesor al adevărului și legiunile de imbecili cărora li se dă dreptul la opinie:

„I social permettono alle persone di restare in contatto tra loro, ma danno anche diritto di parola a legioni di imbecilli che prima parlavano al bar dopo un bicchiere di vino e ora hanno lo stesso diritto di parola dei Premi Nobel” (Umberto Eco, Università di Torino, 2015)

Am considerat, însă, că firesc este să descoperi prin proprie observație dimensiunile și consistența unui fenomen global de o asemenea amploare și cu un impact cultural atât de agresiv precum rețeaua de socializare Facebook.

Am participat activ la viața pe Facebook într-o perspectivă cât am reușit de amplă: personal, cu pagini dedicate de mass-media, turism, afaceri, politică, realizând campanii de marketing de produs sau marketing politic, încercând promovare culturală și multe altele.

Radical, am încercat comunicarea în rețea din poziții diferite, de la om de cultură, până la imbecilul care bagă bețe-n roate oricărui discurs, cu argumente de crâșma satului. Hilar!

Analfabet sau laureat Nobel: totuna!

Nu vreau să lungesc lucrurile, pentru că nu e locul și nici nu cred că merită. Rezultatul experimentului e simplu: evident, pe Facebook, așa cum spunea și Umberto Eco, discursul unui analfabet cântărește încă mai mult decât discursul unui laureat Nobel. Este spațiul unde imbecilii se simt măreți pentru că sunt acceptați la grămadă, nu trebuie să probeze inteligență sau educație, nu au nevoie de argumente și pentru că rețeaua le permite să vorbească cum și cât vor. Este spațiul care disprețuiește – într-o fioroasă democrație a inculturii – oamenii inteligenți, educația și argumentele. Este spațiul în care înfloresc periferia și subumanul ca victorii egalitariste, victorii care comunismul stalinist nici nu a visat că ar putea fi posibile.

Facebook este spațiul în care viața privată este considerată fără valoare, intimitatea este considerată înapoiere socială, eleganța vieții este considerată aroganță, vulgaritatea este considerată expresie a normalității.

Cine sunt câștigătorii din acest spațiu? În niciun caz imbecilii care se cred mai presus de oamenii inteligenți și educați: aceștia au o victorie virtuală, niciunul dintre noi nefiind, din fericire, obligat să-i asimileze în viața reală.

Politicienii sunt fericiți: au găsit nivelul comun

Câștigătorii și avizii amatori de Facebook sunt comercianții și politicienii. Dacă, în cazul comercianților, interesul este în logica afacerii, în cazul politicienilor este vorba de un rai al manipulării pe care nu-l pot întâlni în viața reală, în contactul direct cu alegătorii, un rai în care impostorii și analfabeții din politică sunt pe același nivel cu oamenii politici de mare valoare.

Aș spune că politicienii sunt marii câștigători ai pariului Facebook, iar politica este cea care, dezbrăcându-se de moralitate și educație, coboară în subcultură, se hrănește din ea și își pierde, astfel, și ultimele urme de credibilitate. Politica, prin Facebook, devine una cu marea sărbătoare virtuală a subumanității, a analfabetismului, a detronării educației în favoarea unui populism grotesc, în favoarea unei lumi a periferiilor culturii și moralității.

Ce ne facem, oameni buni?

Schimbând registrul discuției, ce înseamnă Facebook pentru omul întreg?

Spunem noi că înseamnă un consum îngrozitor din puținul timp liber pe care îl are un om cu ritm normal de viață. Dar nu consumul de timp este ucigaș, ci deteriorarea percepției normale asupra lucrurilor, prin consumul de mizerie din rețea, apariția defectelor de scriere și vorbire, a unor automatisme verbale specifice analfabeților, diminuarea vocabularului și abrutizare în comunicare, deconectarea de la ocupații educative și de consolidare intelectuală (lecturi, documentare, dialoguri tematice, ocupații creative ș.a.).

Există chiar și un sevraj post-Facebook, când domină timpii morți și apar dificultăți în reluarea unor obișnuințe ce țin de intelect și creativitate. Până și odihna devine dificilă, prin extragerea din bula virtuală a unei lumi din care ajunsesei să crezi că faci parte efectiv, dar care era doar un surogat toxic pentru viața reală.

Așadar…

Să ne oprim, deocamdată, la aceste câteva observații care ar putea fi de folos și să spunem: Da, există viață fără Facebook și este înfiorător de frumoasă în împlinirile ei, în primul rând prin recuperarea permanentă a vieții în calitatea ei omenească.

Încercați!

Credit foto: https://www.newgrounds.com/