Viaţă de viperă – de la stâncărie, la deşeuri
Secolul 21, România: viperele sunt nevoite să se adapteze nu doar la schimbările climatice, ci şi la condiţiile „oferite” de românii care aruncă gunoaiele prin păduri. Biologii spun că deseori le întâlnesc în preajma aglomerărilor de deşeuri care atrag şoarecii aşa că, la festin, apar şi şerpii veninoşi. Specialiştii recomandă amatorilor de mişcare să fie atenţi la pericolele de pe poteci şi îi sfătuiesc pe cei care participă la ecologizări să fie precauţi când adună resturile sub care se pot ascunde reptilele.
E vară, cald şi sezonul drumeţiilor aduce oamenii în natură. Se ştie că viperele îşi fac veacul în zonele stâncoase sau la liziera pădurilor. Biologii spun că este un mit faptul că pot fi întâlnite doar pe stânci şi doar în orele când soarele străluceşte. Biologul Dorin Cărăbeţ de la Muzeul din Deva spune că a întâlnit circa o mie de exemplare de viperă şi le-a studiat comportamentul: „Viperele sunt protejate de lege, atât vipera cu corn, cât şi vipera berus, vipera comună. Se hrănesc în principal cu şoricei, dar şi cu şopârle. Aduc un folos omului prin faptul că mănâncă rozătoarele. Vipera cu corn trăieşte în zonele deluroase şi preferă locurile din jurul stâncilor, spre deosebire de vipera comună care se găseşte până la altitudini destul de mari şi fânaţe”, explică Dorin Cărăbeţ, biologul care preferă speciile prădătoare şi este mare amator de experienţe inedite în natură.
Ştie exact zonele din judeţ unde se pot întâlni vipere, iar Deva stă bine în top: „Toată lumea crede că sunt vipere doar pe Dealul Cetăţii Deva, ceea ce nu e adevărat. Sunt vreo trei zone în jurul oraşului unde se pot întâlni şi vipere cu corn. „Această specie preferă zonele stâncoase şi o putem vedea pe lizierele pădurii. Cam în toate situaţiile are un ascunziş lângă locul în care stă – nu va sta pe piatra goală, are o tufă sau nişte crengi moarte lângă ea. Caută să aibă un adăpost în cazul în care are nevoie să fugă şi aceasta nu e departe de o gaură unde se refugiază. E strategia lor, felul lor de a supravieţui”, spune biologul.
Ne conduce la ieşirea din Deva, către Almaşu Sec, înainte de ora 11. După un drum scurt pe o poteca din pădurea plină de deşeuri, Dorin Cărăbeţ se opreşte într-o poieniţă de la marginea stâncăriei. Ne atenţionează să păstrăm distanţa, ascultă atent şi păşeşte cu grijă printre resturile menajere. Ţine în mână un băţ de jumătate de metru. Se apleacă rapid şi spune: „Am prins-o! E un mascul frumos, mărişor”. Când se ridică ţine cu stânga capul reptilei şi, cu dreapta, de coada pe care şarpele şi-o mişcă continuu şi se încolăceşte în jurul palmei. „Lumea crede că şerpii iubesc foarte mult soarele puternic, dar asta nu e adevărat. Primele ore ale zilei le plac cel mai mult sau vremea când cerul este puţin acoperit de nori. Când e caniculă, şerpii intră la adăpost. Sub pietre îşi găsesc un optim climatic şi se încălzesc indirect. Stau printre pietre, în tufişuri, printre crengi ca să se camufleze pentru că au şi ele destui duşmani naturali, precum ariciul, păsările de pradă.” La atingere, şarpele e diferit de orice altă vieţuitoare şi nu prea ai cu ce să compari senzaţia pe care ţi-o dau muşchii prelungi, puternici şi extrem de elastici îmbrăcaţi parcă în cea mai fină mătase. Pupilele sunt verticale, alt semn al şerpilor veninoşi.
Până când nu am auzit explicaţiile biologului, a fost de neînţeles pentru noi de ce a căutat vipera în grămada mare de gunoaie aruncate din gospodării: „Aparent paradoxal, într-o pădure care este departe de a fi curată, de fapt, chiar în locurile pline de gunoaie, multe animale îşi găsesc un loc bun de viaţă. Resturile aruncate de oameni atrag şoarecii, care sunt numărul 1 în meniul viperelor”, motivează biologul apariţia viperelor în aceste locuri şi adaptarea lor chiar şi la obiceiurile proaste ale românilor. Vipera cu corn este cea mai periculoasă specie din România din cauza cantității mari de venin injectate în comparație cu celelalte specii de vipere.
După ce a pus masculul de viperă într-un loc ferit, biologul a reuşit să găsească şi o femelă de viperă cu corn, diferită de mascul prin coloratura sa roşcată. Aceasta înlocuieşte zig zag-urile accentuate de pe pielea masculului. „Grasă şi frumoasă!”, glumeşte biologul şi, la auzul pufăiturilor puternice care răzbat din cutia în care a strecurat ambele reptile, râde iar: „Poate că băiatului nostru nu-i place de ea!” Dacă Dorin Cărăbeţ nu ar fi atât de experimentat în manevrarea reptilelor, situaţia nu ar fi deloc de râs pentru că prezenţa a două vipere cu corn la mai puţin de un metru de tine, poate băga pe oricine în sperieţi. Specialistul devean chiar ştie ce vorbeşte din moment ce a experimentat pe pielea sa muşcătura de viperă: „Am vrut să fac o fotografie unui exemplar frumos şi am întins mâna să îndepărtez o frunză care îmi stătea în cale. Nici nu am văzut momentul în care m-a prins de deget şi m-a muşcat. Nu a durut rău, practic e ca înţepătura unui ţânţar. L-am fotografiat şi după ce m-a muşcat, dar, după două ore mi s-a făcut rău şi a trebuit să merg un pic la spital. Am început să vomit şi nu mă mai puteam opri, am amorţit, locul a început să se umfle şi simţeam palpitaţii la inimă. Am decis să cobor de pe munte şi să merg la spital.”
Biologii îi sfătuiesc pe amatorii de drumeţii să fie atenţi la zona în care se află şi să nu se aventureze prin păduri fără echipament adecvat. Mai mult, să fie extrem de atenţi când pun mâinile pe jos, în zone stâncoase: „Ar trebui să aibă papuci cât mai solizi şi, în măsura în care pot, să nu pună mâna jos, decât cu foarte mare atenţie mai ales în zone unde sunt stânci. Viperele nu se aruncă departe când atacă, se pot repezi doar pe o distanţă mică, dar sunt extrem de rapide. Dacă o viperă a decis să muşte, nu te poţi feri. E foarte grav dacă eşti alergic la veninul de viperă sau dacă colţii viperei au nimerit direct o venă.”
În cazul în care sunteţi muşcaţi de o viperă, medicii vă sfătuiesc să sunaţi rapid la 112 şi obligatoriu să anunţaţi operatorul că este vorba de un şarpe veninos. „Victima ar trebui să se mişte cât mai puţin spre deloc pentru că veninul intrat în corp ajunge mult mai repede în circulaţie şi provoacă efecte mult mai grave dacă omul depune efort. În nici un caz să nu încercaţi să extrageţi cu gura veninul din locul muşcăturii pentru că acesta poate ajunge în sistemul digestiv sau în sânge dacă aveţi o rană cât de mică. Victima va fi trasportată pe targă până la ambulanţă, iar, dacă este corect informată, echipa medicală va ajunge la rănit cu ser antiviperin”, explică dr. Călin Dumitrecu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.
Dorin Cărăbeţ apreciază că a prins până acum circa o mie de vipere. Le studiază, le fotografiază apoi le dă drumul în zona în care le-a prins. „Animalele astea îmi plac foarte mult, cred că le înţeleg comportamentul şi am studiat mult felul lor de a fi. Nu trebuie să vă fie frică să mergeţi prin pădure sau pe munte. Să ştiţi că vipera acţionează după principiul: „Cel mai deştept, cedează”. Şerpii nu vă aud, dar simt vibraţiile pământului şi se retrag din calea oamenilor. Trebuie doar prudenţă, echipament şi feriţi-vă de faptele de bravadă”. Atât vipera berus, cât şi cea cu corn sunt specii protejate de lege, iar specialiştii spun că sunt folositoare, pentru că se hrănesc cu rozătoare.
Laura OANĂ
