Viața „crescută” din pixul gargaragiilor
De mai bine de cincisprezece ani, de la momentul în care cetăţenii români au câştigat dreptul de a călătorii liber în spaţiul Uniunii Europene, România sângerează continuu, pierzând anual, în medie, circa 300 de mii de tineri, pe calea migraţiei. Fiecare guvern care a venit la conducerea ţării în tot acest răstimp a promis şi, pe alocuri, chiar a încercat să crească, mai mult sau mai puţin sustenabil, standardul de viaţă al populaţiei. Dacă tragem linie,se observă că, în ciuda majorărilor anuale de salarii şi pensii, puterea de cumpărare a populaţiei nu a înregistrat salturi semnificative, ba mai mult, unii cetăţeni români sunt mai săraci decât la momentul aderării ţării noastre la Uniunea. Europeană
Din păcate, niciun guvern nu a avut priceperea de a umbla la rădăcina lucrurilor, la metodele prin care economia poate livra produse mai bune, mai competitive. Doar atunci când angajaţii sunt mai bine pregătiţi și sunt dotaţi cu elemente de capital care să aducă sporuri consistente de productivitate a muncii, se poate pune durabil problema salariilor reale mult mai consistente. Insulele antreprenoriale care au înregistrat progrese pe această linie sunt puține, izolate, și datorează performanțele strict managementului lor spectaculos, într-o țară cu o politică deosebit de ostilă, cu multe obstacole puse în calea mediului privat.
În 28 de ani de la căderea comunismului, salariul mediu net a înregistrat o creştere cu 90 de puncte procentuale. Pentru ţări ca Germania sau Italia, o asemenea creştere ar fi însemnat o explozie a standardului de viaţă al populaţiei! Numai că, noi, în 1989, am pornit în economia de piață de la aproape nimic, de la salarii mici şi foarte mici, de la pensii derizorii. Din păcate, am rămas tot pe-acolo! Mai mult, la noi procesul de creştere a standardului de viaţă a fost unul de tipul „stop and go” . Ceea ce ieri s-a câștigat, mâine se pierde prin inflaţie, din cauza politicilor populiste, lipsite de substanță profesională!
În România ultimilor ani, au fost tot mai puternic „pedepsite” munca şi iniţiativa particulară, fiind, în acelaşi timp, foarte „încurajate” nemunca şi un sistem birocratic care să ucidă, din faşă, orice iniţiativă particulară a vreunui posibil viitor antreprenor. Munca a fost descurajată printr-o povară fiscală greu de suportat, în vreme ce nemunca este, în continuare, susținută prin tot felul de sisteme electoral-sociale, de care beneficiază, fără îndreptățire, mulți cetățeni apţi de muncă.
Iniţiativa particulară și riscul pe care este dispus să și-l asume cineva, care vrea să iasă din situaţia de dependenţă economică faţă de alţii sau faţă de stat, sunt mai rare astăzi, decât în perioada comerţului cu „blue jeanşi” şi cafea, pentru că autorităţile statului au ajuns să descurajeze chiar şi pe cei mai curajoşi antreprenori. Mai mult decât atât: într-un dispreț suveran față de muncă, s-a creeat un adevărat curent mediatic izvorât dintr-o incultură crasă, prin care, uneori, oameni care pot și vor să muncească mai mult sunt puși la zidul infamiei, pur și simplu, pentru că sunt harnici!
O societate „torpilată” de politici iresponsabile, de non-valori promovate mediatic cu ostentație, pare să uite că prosperitatea unei țări vine prin stimularea muncii şi a iniţiativei private a cetățenilor ei! Dacă nu luăm măsuri, riscăm ca în România lenea să devină virtute, iar hărnicia viciu!
Să ne mai mire, atunci, datele crude pe care Uniunea Europeană le-a făcut publice cu privire la riscul foarte mare de sărăcie în care se află angajatul român?! Atâta vreme cât jumătate din salariul mic al celui care munceşte cu productivitate mică, ( nu numai din motive imputabile lui) , merge la el în buzunar, iar diferenţa merge în bugetele statale, angajatul nu are cum să evite riscul de a nu-şi putea plăti la timp facturile! Până și a pune ceva de mâncare pe masa familiei sale începe să devină problematic. Cu o astfel de povară a taxelor, munca la negru va fi mai convenabilă decât respectarea legii. Mulți dintre agenții economici, împreună cu angajații lor, oricât vor fi de amenințați, de oprimați, de controlați de către stat, vor găsi metode de eludare a legii, ca singura soluție de supraviețuire economică.
Din păcate, în România, se vorbește puțin spre deloc, despre faptul că nu numai angajaţii sunt săraci. Mulți antreprenori privaţi o duc foarte greu. Unii dintre ei, după ce şi-au investit toate resursele ca să creeze valoare, trăiesc de pe o zi pe alta! Sunt din ce în ce mai mulți românii care, după o viață de antreprenor, după o luptă cruntă cu un sistem economic opresiv, cu ideile preconcepute ale unei lumi în care responsabilitatea socială este foarte difuză, iar civismul este, adesea, de vânzare, se trezesc ajunși la „sapă de lemn”. Rata de supravieţuire a firmelor româneşti a ajuns la un periculos 50%, adică una din 2 firme se închide, în decurs de câțiva ani. Rămân în urmă ani irosiți, speranțe și vieți fărâmate!
Însă oricât am vrea, standardul de viaţă al oamenilor nu poate creşte din pix, nici cu ajutorul gargaragiilor de profesie! Viața oamenilor nu poate deveni mai bună în afara unui mediu economic puternic. Cum să se dezvolte în România un mediu economic puternic, dacă el este zilnic lovit economic, fiscal, mediatic, de către statul român?!
Eleonora-Carmen Hărău
