Vetuța Stănescu îl susține pe Ludovic Orban în BPN al PNL

Comunicat PNL

Partidul Național Liberal Filiala Hunedoara îl susține pe Ludovic Orban, președintele PNL, care a demonstrat deopotrivă calități politice și administrative fără echivoc, atât în calitate de lider al partidului, cât și ca Prim Ministru al României!

În ședința Biroului Politic Județean al PNL Hunedoara, desfășurată astăzi, a fost votată în unanimitate rezoluția de susținere a președintelui PNL, domnul Ludovic Orban. Sub președinția lui, Partidul Național Liberal a obținut cele mai bune rezultate, iar acesta a dovedit că este un adevărat lider politic, reușind să coaguleze partidul, care a câștigat principalele competiții electorale.

În același timp, în calitate de Prim Ministru, Ludovic Orban a gestionat, în 2020, cea mai grea perioadă traversată de România postdecembristă, respectiv criza sanitară fără precedent cauzată de pandemia de COVID – 19. Chiar dacă ne aflam în plină campanie electorală și era conștient că partidul poate pierde voturi prin măsurile nepopulare adoptate, Ludovic Orban a pus înaintea interesului politic interesul României, al românilor, aplicând cele mai corecte decizii, necesare pentru a depăși cu bine această pandemie care a afectat întreaga omenire.

Pentru a ne putea îndeplini promisiunile făcute și asumate în fața românilor, doar uniți putem Dezvolta România.

 

Biroul de presă al filialei PNL Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *