VEȚEL. Parc cu căsuţe din paie şi lut (GALERIE FOTO)

Doi hunedoreni, întorşi din Belgia, s-au gândit să construiască un altfel de spaţiu recreativ, destinat copiilor din oraşe, mai puţin familiarizaţi cu traiul de la sat şi animalele dintr-o curte ţărănească.Se străduiesc să-şi transforme vechea gospodărie din Veţel în cel mai frumos şi mai interesant loc de joacă din judeţ.

S-au apucat de treabă în această toamnă. Căsuţa care va adăposti păsările din curte şi iepuraşii este cu totul inedită: e făcută din paie şi lut. Mai mult, la realizarea proiectului lucrează membrii familiei, care se străduiesc să folosească cât mai mult materialele naturale.     

De cum intri în curtea largă, atmosfera vie te surprinde: toată lumea face câte ceva! Căţeii latră de zor, păsările ciugulesc, raţele se bălăcesc lângă fântâna cu ciutură şi gânsacul sâsâie de zor, apărându-şi tovarăşele de noii veniţi. Până şi o veveriţă ţopăie prin nucul imens de lângă poartă. Din spatele vechii şuri se aud glasuri vesele şi zgomote de muncă.

Într-un colţ, unde se amenajează căsuţa păsărilor, se lucrează cu spor. Proprietara gospodăriei frământă sub picioare pasta maronie şi explică: „Lutul trebuie preparat, nu ai cum să-l faci decât cu picioarele, nu ai cum altfel. Am pus şi nisip, da, da!”, îi răspunde femeia lui Daniel Ianoş, tovarăşul de proiect şi viaţă. Silvia Olari era cunoscută ca fiind proprietara magazinelor „La bunicuţa” din Belgia.

A decis să se întoarcă în ţară şi acum face … terapie cu argilă. A găsit în pod vechea cadă din tablă folosită drept vană în copilărie. Aici prepară lutul necesar căsuţei eco. Pasează lutul până obţine textura care trebuie şi glumeşte, arătând către picioarele acoperite până sub genunchi: „şosete naturale”. Aşa „încălţată” se plimbă prin toată curtea cu iarbă şi savurează temperaturile blânde ale prânzului de toamnă.

Când a terminat de amestecat şi toţi bruşii de pământ au devenit „lichizi”, tot cu picioarele în şosetele maronii, se apucă de căsuţă. Ia pasta şi o întinde peste baloţii de paie de anul trecut: „E foarte important ca paiele să fie bine uscate ca să iasă construcţia cum trebuie. Ne-au tot spus în sat una-alta, că se dărâmă, că nu ţine, că o vor ciurui şoarecii… nu e adevărat, şoriceilor nu le place să roadă lut”, povesteşte Silvia care întinde lutul peste paie, în aşa fel încât aceasta să devină un adeziv natural pentru baloţii de paie stivuiţi ca pereţi.

„Dă-mi un pic de paie, Norbi!”, îi cere Silvia, fiului ei şi apoi întoarce privirea către Daniel: „Mai pune aici pământ, puiu‘!”, apoi explică: “Punem pământul şi, unde sunt denivelări mari, mai punem un pic de paie, dar puţine, ca să îndreptăm, să iasă cât de cât la acelaşi nivel”.

Încet, încet, căsuţa prinde contur. Fiecare balot e bine prins de următorul cu ajutorul pastei de pământ. Apoi, pereţii de paie se tencuiesc şi ei. Practic, întreaga construcţie va fi învelită în lut, iar acoperişul va fi făcut din stuf. Nu muncesc doar cu spor, dar şi cu zâmbetul pe buze. De fapt, rar găseşti atâta „veselie pe moşie”: „ E uşor, dacă faci ceva cu drag, chiar e uşor! E muncă fizică, dar seara, când te pui în pat, ai satisfacţie maximă. Aşa ceva se şi ridică uşor, în trei zile maxim. Dacă stai de ea, de dimineaţa, până după-amiaza, cam în trei zile e gata casa”, te asigură Daniel Ianoş şi mai trânteşte un balot alături de ceilalţi.

Între două dreptunghiuri de paie, vine aşezat un pătrat din lemn: „Ăsta va fi geamul căsuţei! De fapt, e o veche ladă de lemne, de la care folosim marginile.”

Silvia Olari spune că a văzut o asemenea construcţie ecologică în spaţiile de joacă din Belgia, apoi a studiat cum se realizează o casă de paie din tutorialele de pe internet. „În Belgia, copiii mergeau la ferme, în parcuri, şi acolo am văzut o casă făcută din paie şi lipită cu lut. Pentru ei, era ceva: „Wow! Uite o casă de paie!” Aşa că ne-am zis când am văzut câte paie avem şi noi: „De ce să nu ne facem şi noi pentru găini?” Ei o aveau făcută pentru iepuraşi, una mică, din patru, cinci baloţi. Noi am zis să facem una mare, să vedem, cum ieşim cu ea. Şi uite ce frumoasă este!”, spune femeia şi se dă un pas mai în spate ca să îşi admire munca.

Nu vrea o casă cu pereţi drepţi, la linie, ci una cu aspect rustic, care să atragă copii şi să fie un adăpost bun pentru păsări. Silvia spune că a avut de ales între mai multe variante şi a pariat pe reciclare: „Există mai multe posibilăţi pentru o astfel de casă – poţi să-i faci fundaţia din piatră, dar noi am făcut din pneuri, cauciucuri de maşini, pe care le-am umplut cu nisip şi cu balastru. Pe el am venit cu un strat de lut, pe care am început să lipim baloţii, care vin aşezaţi precum cărămizile”.

După ce termină de clădit baloţii, Silvia se apucă de tencuială – de fapt, primul rând de tencuială, tot cu lutul pregătit de ea. Alături, bărbaţii lucrează la casa poneiului, care este deja „arvunit”: „Îi pregătim căsuţa, din lemn. I-am pus un pic de fân, sus, pe pod. Peretele vine şi el îmbrăcat cu baloţi de paie ca să nu-i fie frig, să nu-l tragă curentul şi aici, în faţă, va fi curtea unde se va plimba căluţul, iar în căsuţă îl vor vizita copiii”, explică Daniel.

Silvia şi Daniel au deja zeci de suflete de care au mare grijă. Nu doar le hrănesc bine, dar le şi răsfaţă pentru ca exemplarele inedite de pui, găini, cocoşi, raţe şi gâşte să fie blânde şi să poată interacţiona cu copiii. „Toate animăluţele o să le mutăm în părculeţ şi o se se bucure de noua lor casă construită din paie şi lut. Acolo vor locui şi pot să vină copiii să se joace cu ele, să le atingă, să le hrănească. Noi intrăm tot timpul la ele, sunt foarte blânde şi obişnuite cu lumea”, spune Silvia în timp ce răsfaţă animăluţele din curte cu grăunţe şi frunze de varză.

Pentru a-şi vedea visul construit, au accesat un proiect prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Acum aşteaptă constructorul care va readuce farmecul de odinioară vechii căsuţe ţărăneşti cu pridvor de lemn şi trepte masive de piatră. „Am păstrat foarte multe obiecte din gospodăria veche şi casa o să arate ca un muzeu. Vrem să refacem în detaliu lemnăria care este foarte frumoasă, vom aşeza la locul lor obiecte precum ulcioarele de lut, ceramica. Ne gândim şi la un cuptor pentru pâine. Lângă şură, va fi locul unde părinţii pot sta la un suc ca să-şi supravegheze copii, cred că va arăta fantastic, la final!”

Într-un vechi măr din curte, bărbaţii au construit o căsuţă din lemn pe care micuţii o vor adora. Pe zidurile curţii, vor fi desenate scene din poveşti. Silvia visează ca la Veţel să vină copii din oraşele româneşti, dar şi din cele belgiene.

Motiv pentru care vrea să amenajeze şi un loc de campare: „Pe copiii români îi putem învăţa cum se montează un cort, cum te descurgi în gospodărie, iar belgienii sunt mari adepţi ai călătoriei în locuri inedite. În Belgia, copiii sărbătoreau „Ziua fermierului” când îi ducea cu şcoala, la un parc asemănător unde vedeau tot felul de animale, puteau să pună mâna pe ele, să le hrănească, tot acolo aflau ce mănâncă fiecare şi ce ne dau animalele domestice.

Şi uite aşa ştiau ce există la o fermă şi nu întâlneai situaţii cum e la noi acum să găseşti copii care cred că vacile sunt mov şi că laptele se face la supermarket. Aici, la noi, ar trebui să afle că pisica mănâncă şoricei şi nu tot felul de bobiţe. Noi vrem să-i învăţăm şi pentru asta am şi ales materiale refolosite ca să-i învăţăm şi partea asta, cu reciclarea. Totul e făcut din paleţi, paie, cauciucuri, plus ce ne dă natura”.

Şi, pentru că terenul le permite, Silvia şi Daniel au de gând să construiască la Veţel şi prima casă de hobbit!