Vernisajul expoziției „Șoimăritul între tradiție multimilenară și Patrimoniu Spiritual UNESCO”, la muzeul din Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Asociația pentru Șoimărit și Protecția Păsărilor de Pradă „Peregrinus” Deva, anunță vernisajul expoziției temporare „Șoimăritul între tradiție multimilenară și Patrimoniu Spiritual UNESCO”, care va avea loc luni, 23 septembrie 2024, ora 10.00, în Sala Șemineului din Palatul Magna Curia.
Autorul expoziției este cunoscutul și reputatul biolog drd. Dorin Cărăbeț (Compartimentul Științele Naturii) iar curatorii sunt: CS I dr. habil. Gherghina Boda, CS III dr. habil. Dumitru-Cătălin Rogojanu (Compartimentul Cercetare și Documentare în Domeniul Studii Culturale) și Corina Muntean (Compartimentul Marketing și Relații cu Publicul).
Şoimăritul a apărut acum aproximativ 7000 de ani, însă dovezile arheologice care fac referiri la acest mod de vânătoare, descriau deja un nivel avansat de cunoștințe în domeniu, tehnici și echipament, care cu siguranță au necesitat timp îndelungat de practică, astfel că o concluzie firească ce reiese de aici este aceea că rădăcinile sale sunt de fapt cu mult mai vechi. Asemeni altor îndeletniciri omeneşti, şi şoimăritul s-a transformat în artă în decursul timpului, aceasta deoarece pragmatismul iniţial al acestui mod de vânătoare s-a împletit în mod armonios cu farmecul şi frumuseţea păsării de pradă, dar şi a practicii de a vâna. De aici mențiunea că șoimăritul modern trebuie privit ca o activitate culturală, dar şi ca un mijloc de a crea și strânge legăturile între oameni însuflețiți de aceeași pasiune de a petrece clipe de neuitat în natură, însoțiți de șoimii de vânătoare, participând la diverse întâlniri cu caracter cinegetic, bioecologic, cultural sau ținând de aspecte legate de medicina veterinară aviară.
Deosebit de important este faptul că la Nairobi, în data de 16 noiembrie 2010, Șoimăritul a fost recunoscut de către UNESCO ca moștenire umană vie, fiind inclus în Lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Omenirii.
Motivaţia principală a organizării unei expoziţii cu tema şoimăritului o constituie dorinţa realizatorilor de a aduce în atenţia publicului vizitator această artă străveche de vânătoare, de incitare la descoperirea de noi informaţii, precum şi de promovare a şoimăritului atât ca hobby, cât şi ca profesie.
Expoziția va fi deschisă publicului vizitator în perioada 23 septembrie – 31 decembrie 2024.