Verificări la Spitalul Municipal Timişoara, unde 10 nou-născuţi au fost depistaţi cu coronavirus
Mai mulţi bebeluşi născuţi la Maternitatea Odobescu din Timişoara sunt suspecţi de infectare cu coronavirus, testele pentru ei urmând să fie reluate. La aceeaşi maternitate, 25 de persoane, printre care personal medical şi paciente, au fost infectate cu coronavirus. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a cerut DSP Timiş să facă verficări la Spitalul Municipal Timişoara, după ce zece nou-născuţi au fost depistaţi cu coronavirus. Probele au fost recoltate în 1 aprilie, iar testele au fost lucrate în 5 şi 6 aprilie, iar pentru mamele celor zece bebeluşi rezultatele sunt negative.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a cerut DSP Timiş să facă verficări la Spitalul Municipal Timişoara, după ce zece nou-născuţi au fost depistaţi cu coronavirus. Probele au fost recoltate în 1 aprilie, iar testele au fost lucrate în 5 şi 6 aprilie, iar pentru mamele celor zece bebeluşi rezultatele sunt negative.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Timiş să demareze de urgenţă o verificare la Spitalul Municipal cu privire la cazurile de nou-născuţi depistaţi pozitiv la COVID-19.
„Din primele informaţii, la Spitalul Municipal au fost recoltate probe de la 49 de mame şi tot atâţia nou-născuţi în data de 1 aprilie 2020. Testele au fost lucrate în 5 şi 6 aprilie 2020. Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou-născuţi pozitiv la COVID-19. Menţionăm că testele mamelor acestor nou născuţi sunt negative”, arată sursa citată.
Nouă mame împreună cu nou-născuţii lor au fost externate deja, în perioada 2-4 aprilie, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o singură mamă.
Ministrul Tătaru a solicitat demararea de urgenţă a anchetelor epidemiologice, izolarea la domiciliu a persoanelor externate şi retestarea tuturor persoanelor.
news.ro