VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție au donat 200 de viziere unităților medicale din Valea Jiului
VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție au donat 200 de viziere unităților medicale din Valea Jiului. Valea Jiului Implicată a primit sâmbătă de la VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie 200 de viziere pentru a le distribui în funcție de necesitate în Valea Jiului.
Voluntarii Valea Jiului Implicată au asamblat duminică toate vizierele și le-au distribuit către Spitalul de Urgență Petroșani, Spitalul Vulcan, Spitalul Lupeni, SMURD Valea Jiului și Serviciul de Ambulanță Valea Jiului.
”Nevoile de echipamente de protecție pentru cadrele medicale din Valea Jiului, și nu numai, sunt mult mai mari. Este necesar ca întreaga comunitate să se implice pentru a trece cu bine peste această perioadă. Vino și tu alături de noi! Ajutorul tău poate veni în multe forme: prin donații, voluntariat sau să te asiguri că atât tu ești corect informat, cât și cei din jur”, spun cei de la Asociația Valea Jiului Implicată.
Asociația VeDemJust a fost înființată de ziua drepturilor omului, pe 10 decembrie 2015 și a primit recunoaștere din partea autorităților la începutul anului 2016.
Scopul său este unul complex și include: promovarea libertăţii, întărirea democrației, susţinerea statului de drept, buna guvernare, promovarea şi apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Colaborator