Vasile Scarpet, despre medicina ayurvedică: “Nu putem să fim sănătoși trupește, dacă mintea e afectată.”

Hunedorenii interesați de medicina ayurvedică au fost invitați de reprezentanții CRIStal Beauty and Health la un seminar de nutriție susținut de consultantul în medicină tradițională indiană, Vasile Scarpet. Acesta a venit de la București pentru a îi învăța pe hunedoreni secretele vechilor scrieri orientale și a acordat un interviu pentru cititorii REPLICA.

Sunteți specializat pe domeniul medicine tradiționale indiene. Cum ați devenit interesat de terapiile acestea orientale?

Vasile Scarpet, consultant ayurveda

 Eu sunt din Tulcea, dar am ajuns, ca profesor de istorie pentru gimnaziu și liceu, la Timișoara. Tot acolo am ajuns să fiu atras de terapii naturiste. Era în 2005 când, la sugestia unei prietene, am început un curs de ayurveda, iar de prin 2009 am început să și predau.

Cum s-a întâmplat să vă mutați dintr-un capăt al țării în celălalt?

Eram profesor în Tulcea, dar, după ce am vizitat Timișoara, mi-a plăcut așa de mult orașul, că mi-am zis că ar fi bine să mă mut acolo. În primul an am predat la un liceu Waldorf, iar în anul al doilea la două școli generale. Ulterior m-am reorientat și am profesat în domeniul softului medical. Eram pasionat și de domeniul ăsta iar, din discuțiile pe care le aveam cu medicii ajungeam și la subiecte legate de medicină naturistă, eram înscris la cursul de ayurveda….

Unitate între minte, suflet și trup

De 6 ani v-ați mutat din nou, de această dată în capitală. Vă place Bucureștiul?

Curs ayurveda

Îmi place! Eu cred că fiecare oraș are părțile lui frumoase. Dacă știm să alegem mediul și oamenii, orice loc poate fi frumos.

Sunteți specializat pe ayurveda, medicină tradițională indiană. Ce înseamnă ayurveda?

Ayurveda presupune diagnosticarea unor afecțiuni, terapii, indicarea unui regim de viață nutrițional. În ultimii ani interesul pentru aceasta a crescut.

Ce aduce în plus ayurveda față de cunoștințele noastre, de medicină tradițională românească și medicină clasică, europeană, să-i spunem?

Ayurveda ne spune că există o unitate între minte, suflet și corp.  Adică nu putem să fim sănătoși cu trupul, dacă mintea este afectată, sau invers. Trebuie să fim, din toate punctele de vedere în armonie: aceasta este starea pe care trebuie s-o obținem și s-o și menținem.  Sunt tot felul de mijloace, prin care ayurveda ne ajută să obținem acest lucru, ținând cont de specificul nostru construcțional, clima în care trăim și altele.

Medicina tradițională: vindecare din natură

Ați ales ayurveda, deși există o mulțime de remedii tradițional românești, folosite de bătrânii noștri, odinioară, când majoritatea oamenilor nu aveau acces la un doctor. Farmacopeea românească, dacă o putem numi astfel, este , și ea, la fel de bogată. De ce această opțiune a dumneavoastră pentru medicina tradițională indiană?

Cele două sunt înrudite. Ambele apelează la remedii ale naturii. Și medicina dacică, ancestrală, și medicina ayurvedică sau medicina chinezească folosec remediile pe care ni le pune la dispoziție natura. Sigur, medicina tradițională românească este foarte eficientă! Sunt cărți, un index de plante terapeutice… Chiar acum, de curând, academicianul Ovidiu Bojor a scos un nou volum cu plante: un index terapeutic, de la A, la Z, foarte valoros și o eventuală alternativă la tratamentul alopat, care s-a răspândit foarte tare în ultimele decenii. Putem să apelăm la remedii naturale, pentru a ne restabili starea de bine.

Un sfat care ar putea fi general valabil, pentru a trăi mai frumos, mai armonios cu noi și cu cei din jur?

În primul rând să facem o încercare de autocunoaștere. Să vedem dacă trăim în acord cu natura noastră sau trăim pe baza unor obișnuințe, a unor cerințe ale mediului nostru.  Trebuie să ne cunoaștem, să ne armonizăm pe toate planurile, iar medicina tradițională pune accent chiar pe acest lucru.

“Gheea de 100 de ani poate vindeca orice boa
Cum se prepara gheea

Tocmai ce ați finalizat un seminar de nutriție ayurvedică și le-ați arătat participanților cum de prepară gheea, untul clarificat și, spuneați dumneavoastră, gheea preparată acum 100 de ani poate vindeca orice boală. Care sunt alimentele de care ar trebui să ne ferim?

Ayurveda recomandă să fie exclusă carnea, zahărul și făina albă. Sunt alimente care crează alergii, probleme respiratorii, articulare și e bine să evităm produsele acestea, care aduc toxicitate în organism și fac Ph-ul acid. Trebuie să consumăm produse alcaline care să promoveze viața, să prelungească durata și calitatea vieții. Și, mai e și acea regulă de adecvare, adică să consumăm legume și fructe cu specific local. Să nu consumăm plante exotice, deși sunt foarte bune, ci să consumăm resurse pe care pământul românesc le-a pus la dispoziție cu mare dărnicie, dintotdeauna. Cât privește gheea de 100 de ani, este o expresie din tradiția indiană care spune că acest produs, fiind alchimic, nu are termen de garanție și, cu cât de învechește, cu atât este mai eficient. Putem să preparăm foarte simplu acasă, pentru consumul propriu, prin topirea unutului gras într-o cratiță (n.r. este necesar ca unutul să aibă 80% grăsime), învârtirea în sens invers acelor de ceasornic și strecurarea produsului, iar apoi stocarea acestuia într-un vas de lut. Ulterior, putem urmări efectele. Pentru că efectele apar.

Sunt voci care spun că este bine ca sursele de hrană și apă să fie chiar din locul în care te-ai născut. Ce importanță are asta?

Este vorba despre o amprentare energetică a locului în care te naști. Reîntoarcerea la sursă sau la origini ne ajută foarte mult. Să ne regăsim, poate, sensul vieții. Vedeți, plecăm în alte locuri și nu suntem pe deplin împliniți acolo, ci abia când ne întoarcem la izvoare.

Cu toate acestea dumneavoastră recomandați plante și condimente orientale.

Sunt și ele foarte bune: plantele orientale sau, de exemplu, ciupercile pe care le vedem în Japonia, sunt foarte bune. Nu cresc la noi, însă putem folosi și remedii care nu sunt specifice locului. Trebuie să fim deschiși, să folosim tot ce ne face bine.

Cum să obținem și să menținem greutatea dorită?
Hunedorenii devin tot mai interesați de terapiile alternative

V-ați specializat în domeniul medicinei tradiționale indiene și de opt ani lucrați cu persoane pe care le consiliați, în acest sens. Care sunt cele mai frecvente probleme care ne afectează?

În ultimii ani, mai ales probleme legate de stres și anxietate, probleme cardiace… Dar e un complex de factori.

Ce soluții avem: să renunțăm, de pildă, la un serviciu stresant sau să încercăm soluții pentru problemele pe care le întâmpinăm în acel loc?

Depinde de situație: putem fie să renunțăm de tot, fie să încercăm să ameliorăm situația, fără a face o schimbare majoră, dacă ea nu este cu adevărat necesară. Trebuie să lucrăm cu noi înșine: să vedem cine suntem, ce ne dorim să facem. Stresul ne arată că suntem într-un mediu care nu ne este prielnic. Ne pot ajuta plantele, un somn bun… sunt o mulțime de procedee.

Spuneați despre mișcarea pe care o facem pentru a slăbi sau pentru a ne menține greutatea și mă refer aici la mersul la sală, alergatul, nu sunt, neapărat, recomandate. De ce?

Ele sunt eficiente, dar consumă energie. Pe când practicile orientale cum sunt yoga sau tai chi ne aduc energie. Se poate întâmpla ca, la începutul ședinței să ne simțim obosiți, iar la finalul ședinței să ne simțim foarte relaxați și energizați.

Alimente alcaline, nu acide

Totuși, reușesc yoga și tai chi să obțină și să mențină greutatea dorită? Este posibil?

Este. Pentru că adecvăm regimul nutrițional la specificul nostru. Anumite alimente ne fac bine, altele nu, anumite gusturi ne fac bine, altele nu.

Ne așteaptă un nou început: de lună, de primăvară. Imediat  va fi 1 martie… Cum să punem început bun acestui nou început? Cum să începem restul vieții în următoarea dimineață? Ce să mâncăm, cu ce să ne hrănim?

Putem consuma chiar gheea (unt clarificat), două-trei felii. Ea ne va oferi energie. Apoi legume, fructe, semințele sunt foarte indicate dimineața. Apoi o băutură energizantă, dar și relaxantă în același timp: putem prepara cu apă fierbinte, miere, lămâie, scorțișoară, turmeric, ghimbir, care sunt foarte energizante, relaxante, dar și bune pentru detoxifiere. Mierea se va adăuga mai la final, când apa fierbinte este doar caldă, pentru a nu-și pierde proprietățile. În acest fel, nu recurgem nici la cafea, pentru că aceasta are efect acid în corp. Acum mult timp, pe când eram profesor, iar proferorii de serviciu preparau și aduceau cafea pentru toată lumea, am băut și eu. Însă, după o vreme, deși nu beam foarte mult, am simțit ușoare palpitații, așa că am renunțat. Asta era, să spunem, acum 20 de ani…

Mai e și teoria care ne spune că putem controla foarte bine ceea ce ni se întâmplă, prin intermediul gândurilor. Sunt oameni care au supraviețuit unor situații de viață care pe alții i-ar fi dat gata. Credeți că ne putem programa mintea, astfel încât unele lucruri care ne sunt nocive să nu ne afecteze, totuși?

Da. Pentru că mintea noastră crează realitatea. E important cum menținem anumite frecvențe de rezonanță.

“Nu pot mânca un animal omorât!

Asta înseamnă că putem consuma carne, făină albă și zahăr, ultraprocesate și să spunem: “Astea mie n-or să-mi facă rău! și să nu ne facă.

În general nu, pentru că toate alimentele acestea ajung în structurile noastre și încep să-și facă efectul. Dar, știm cum se spune: “Dacă veți avea credință, veți lua și șerpi în mâini și nu vă vor face rău. Însă e bine să evităm, totuși, lucrurile care ne pot face rău.

Sunt părinți care spun: “Copilul meu nu vrea să mănânce carne și îmi zice că nu se poate hrăni cu un animal ucis.” Concluziile unor studii arată că, în momentul tăierii, aminalul eliberează niște hormoni ai groazei. Cum vedeți lucrurile?

Chiar așa e! Animalul acela e un animal ucis! Ei eliberează acei hormoni ai fricii și durerii, iar noi îi preluăm și se impregnează și în structura noastră. De aici stres, anxietate, frici. Hrana este una dintre principalele surse ale sănătății sau bolilor noastre, la fel ca mediul în care trăim, aerul, apa… Toate trebuie să fie de calitate.

Cum ar fi lumea perfectă, în viziunea dumneavoastră?

Ar fi o lume în care fiecare își cunoaște natura, și-o urmează și împărtășește și altora din ceea ce știe. Întotdeauna bucuria este mai mare când dăruiești. Știți pilda cu talanții…

Care sunt lucrurile care vă mâhnesc?

Intoleranța. Comunicarea deficitară dintre oameni… Trebuie să comunicăm cu noi înșine, mai întâi, pentru ca, mai apoi, să comunicăm și cu mediul, cu ceilalți…

Putem avea acces la o lume desăvârșită, putem construi raiul pe pământ?

Străvechile tratate spun că va veni o altă epocă a omenirii, în care vor prevala Adevărul, Puritatea, Bucuria și sper ca acea perioadă să nu fie prea îndepărtată.

Recunoștință, pentru a fi fericiți!
Ustensile pentru maderoterapie, despre care se spune că echivaleaza cu o ora de sala

Bucuria de unde o luați?

Din natură și din întâlnirea cu oamenii. E, pe de o parte, natura noastră interioară, dar și natura exterioară. Chiar și în marile orașe, poți ieși într-un parc. Esențial e ce alegem să vedem: cenușiul sau frumosul.

Păreți a fi o persoană echilibrată. Ați plâns vreodată, în viața de adult? Ultima oară când s-a întâmplat?

La moartea tatălui meu. În general nu prea plâng, dar atunci s-a întâmplat. A fi în armonie sau a fi deschis înseamnă și a-ți exprima emoțiile. E un mod natural de a elibera acele energii și de a fi în armonie cu tine însuți.

În afară de hrana care ne e, cu adevărat, de folos, cum să facem să fim fericiți?

Să avem starea aceea de mulțumire, de recunoștință, dimineața când ne trezim, să ne rugăm, pentru că orice ființă este, prin natura ei, o ființă rugătoare și să mulțumim pentru tot ce ni se întâmplă, pentru că orice problemă este, de fapt, un test. Trecem un test, mergem la următorul. Asta ne și întărește. Acum, sigur, depinde și ce anume ne animă pe fiecare dintre noi. Iar apropo de stres e bine să faci ceea ce simți. Adică hobby-ul să devină și profesia. Să facem mereu ceea ce simțim că ne împlinește, nu doar în timpul liber.

 

ADA BERARU

Un comentariu la „Vasile Scarpet, despre medicina ayurvedică: “Nu putem să fim sănătoși trupește, dacă mintea e afectată.”

  • 20 iunie 2024 la 18:34
    Permalink

    Medicina ayurveda, punand accentul pe condimente exotice si evitarea carnii, se departeaza de modul traditional de hranire european si romanesc in special. Ceea ce contrazice hranirea in armonie cu specificul local mentionat de dl. terapeut. Gheea de asemenea nu este un produs consumat traditional de romani si nu in cantitatile recomandate in ayurveda. Fructele, ca si cerealele integrale, inseamna glucoza si alimenteaza epidemia de diabet si obezitate cu care se lupta lumea civilizata in prezent. Domnul terapeut ar fi facut mai mult bine sa ramana profesor. Ori sa se mute in India, unde yoga si gheea chiar sunt in armonie cu organismele localnicilor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *