Vânătoare ilegală în zona Bradului
Doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de braconaj cinegetic au fost identificaţi de poliţiştii Serviciului Arme Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara
Puțin după miezul nopții, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brad au fost sesizaţi de către jandarmii Postului de Jamdarmi Montani Vaţa de Jos despre faptul că, în timp ce efectuau o patrulare pe raza localităţii Birtin, au observat un autoturism de teren al cărui conducător, în momentul în care a văzut patrula, a abandonat un obiect şi a părăsit zona, pentru a se sustrage unui eventual control.
Jandarmii au constatat că obiectul abandonat era un căprior mort, care prezinta o plagă împuşcată, motiv pentru care au sesizat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Baia de Criş, care au demarat cercetări în vederea identificării persoanelor bănuite de săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic.
În cursul nopţii de 22.01.2019, ofiţerii Serviciului Arme Explozivi, Substanţe Periculoase, însoţiţi de un specialist criminalist şi cu sprijinul poliţiştilor Secţiei de Poliţie Rurală Baia de Criş, au efectuat activități investigative în urma cărora a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Vața de Jos, membru vânător și posesor de permis de armă.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 21/22.01.2019, bărbatul de 30 de ani, a fost însoţit de un vecin în vârstă de 37 de ani, iar asupra lor s-a găsit o armă de vânătoare cu glonț, deţinută legal de bărbatul de 30 de ani.
Polițiștii au constatat că, cei doi bărbați au efectuat o acțiune de vânătoare în Fondul Cinegetic Tomești fără a avea autorizație legală. În cursul partidei ilegale de vânătoare, bărbatul de 30 de ani a împușcat un căprior mascul.
În contextul acţiunilor investigative, poliţiştii au ridicat în vederea expertizării arma de vânătoare şi 11 cartuşe de vânătoare, în timp ce cadavrul căpriorului împușcat va fi supus unei analize de specialitate.
Informaţii suplimentare:
În cursul anului 2019, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi, Substanţe Periculoase au efectuat peste 430 de acţiuni, controale şi patrulări, activităţi în urma cărora au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.800 lei şi au luat măsura suspendării dreptului de port şi folosire a armei faţă de 8 posesori de permise de armă şi au dispus anularea a 185 de permise de armă.
Cu ocazia activităţilor preventive, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării/casării 187 (mai mult cu 14, faţă de anul 2017) arme de foc, 2680 (+310, faţă de 2017) de cartuşe de calibre diferite, 1.025 kg (+431 kg) articole pirotehnice, 129 (+26) trofee de vânat, 3 capcane, dar şi 225 (+172) kg. de carne de vânat. De asemenea, 26 de persoane au fost cercetate, în 2018, pentru fapte de braconaj cinegetic.
Biroul de presă – IPJ Hunedoara