Valea Jiului între minerit și turism

Valea Jiului este afectată de restrângerile de activitate din minerit. Turismul ar putea constitui o alternativă economică. În acest sens, reprezentanții instituției de învățământ superior din Valea Jiului au participat, la București, la o întâlnire pe tema platformei destinată zonelor miniere aflate în tranziție.

“Se pot crea condiții pentru o finanțare europeană. Universitatea, prin potențialul ei intelectual, prin specialiștii pe care îi are poate oferi soluții și alternative pentru Valea Jiului. Nu numai soluții de a înlocui ceea ce există și anume activitatea minieră, ci chiar de a crea sau a da variante de exploatare neconvențională a resurselor de cărbune, cu ajutorul tehnologii moderne sau tehnologii alternative de exploatare a acestor resurse și soluții pentru atragerea de investitori în această zonă. Investitorii care să facă în așa fel încât să revigoreze activitatea dintr-o zonă atât de frumoasă și puțin valorificată așa cum este și Valea Jiului”,  a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.

Se pot folosi tehnologii moderne pentru extragerea cărbunelui și prelucrarea acestuia. Dascălii de la Universitatea din Petroșani au expertiza necesară pentru a oferi astfel de soluții. Problema este punerea lor în practică, noile tehnologii fiind costisitoare, iar companiile miniere nu dețin astfel de resurse.

“Cărbunele poate fi exploatat prin gazeificare, să se încerce o lichefiere a cărbunelui, sunt și alte soluții care în colaborare cu specialiști din țară și din străinătate să rentabilizeze această resursă energetică. De asemenea, se pune problema și de reducerea poluării de termocentrale, Paroșeniul este cea mai avansată în acest sens. Urmează alternative și soluții și pentru Mintia”,  a mai subliniat sursa citată.

Principala activitate, în viitor, nu va mai fi producția de cărbune, susțin cei de la Universitate. Valea Jiului trebuie să găsească alternative viabile și să le valorifice.

Având în vedere trendul de a reduce exploatarea cărbunelui, nu cred că principala activitate în viitorul Văii Jiului va fi extragerea cărbunelui. Bineînțeles, ea trebuie să continue deoarece cărbunele este o sursă de energie care ajută la independența energetică a României și la rezolvarea unor probleme de alimentare  cu energie electrică atunci când este frig, când datorită temperaturilor foarte scăzute s-ar putea ca hidrocentralele să nu poată funcționa, și atunci singura energie viabilă este cărbunele, așa cum s-a mai demonstrat. Trebuie să gândim pentru Valea Jiului și alte alternative economice, iar asta înseamnă turism și pentru asta trebuie deschise și cele două căi care leagă Valea Jiului  de celelalte zone, și aici vorbim de drumul spre Herculane și drumul spre Trasalpina, fără de care o dezvoltare reală nu poate exista”,  a mai declarat rectorul Universității din Petroșani.

Experiența dascălilor de la Universitatea din Petroșani poate fi folosită pentru a dezvolta Valea Jiului, astfel încât trecerea de la exploatarea cărbunelui la alte alternative economice să nu fie una bruscă, care să creeze probleme sociale.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *