Vaccinurile antigripale vor ajunge în țară în 4 tranșe

Până în prezent nu toate vaccinurile antigripale au fost aduse în țară, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii, acestea urmând să ajungă în patru tranşe. În acest an, au fost achiziționate un milion și jumătate de doze.

„Ministerul Sănătății a făcut acord cadru pentru patru ani şi am asigurat necesarul, inclusiv posibilitatea suplimentării numărului de doze – pe care am bugetat-o din economii. În ceea ce priveşte vaccinarea copiilor sub trei ani, anul trecut a fost nevoie de 2.000 de doze care au şi fost asigurate. Anul acesta sunt de aproximativ de cinci ori mai multe vaccinuri, pentru 9200 de copii”, se mai arată în comunicat.

Ministerul Sănătății, precizează că Direcțiile de Sănătate Publică au informat despre acest fapt pe toți medicii de familie, dar și faptul că numărul dozelor de vaccin va fi suplimentat.

Medicii spun că perioada optimă de vaccinare antigripală se face înaintea debutului sezonului gripal, în lunile septembrie – noiembrie și se recomandă să fie administrat persoanelor în vârstă, femeilor gravide, persoanelor cu afecțiiuni cronice cardio-vasculare, pulmonare, diabet și nu în ultimul rând personalului medical.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *