Vaccinare în zona rurală – comuna Peștișu Mic
În urma inițiativei prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, prin care s-a reluat vaccinarea locuitorilor din zonele rurale hunedorene, echipele mobile de vaccinare și-au continuat activitatea și astăzi.
În comuna Peștișu Mic, echipa medicală de vaccinare de la Centrul „Drive Through” din Deva, condusă de dr. Ștefan Repede, a administrat pentru peste 100 de locuitori ai comunei, vaccinul anti „COVID 19”, atât primele două doze cât și cea de-a treia (booster) a vaccinului produs de Pfizer BionTech. Totodată a fost folosit și vaccinul Johnson&Johnson pentru cei care au dorit să se vaccineze cu o singură doză.
Împreună cu primarul comunei Peștișu Mic, Daniel Dobruțchi, s-au aflat la Centrul de vaccinare subprefectul Lorincz Szell și directorul Cancelariei, Alexandru Dîlv, pentru a sprijini din punct de vedere organizatoric, activitatea echipei medicale.
Conform programului stabilit de către prefectul Călin Petru Marian împreună cu directorul D.S.P. Hunedoara, Sebastian Mezei, în 24 octombrie 2021, o altă echipă medicală va fi prezentă în comuna Vața de Jos pentru vaccinarea locuitorilor din această zonă.
Biroul de presă